Guvernul tehnocrat – rețeta perfectă pentru dezastru

Există în politica românească un mecanism de autoapărare pe cât de absurd, pe atât de sinistru: când guvernanții nu mai știu cum să iasă din mocirlă, își aduc aminte că de o specie magică, rară și mereu invocată în vremuri de criză: tehnocratul. Un soi de unicorn birocratic, venit să salveze patria de hoți… doar ca să-i predea cheile înapoi, lustruite cu grijă.

Recent, prin mass-media a început să se vehiculeze ideea formării unui guvern tehnocrat, variantă adusă de vântul care bate dinspre Kiseleff 10.

De ce tehnocrați? Pentru că „situația o cere”, ni se spune pe un ton plin de gravitate. În traducere liberă: suntem într-un blocaj total – politic, economic și administrativ – pe care nu vrem să ni-l asumăm și din care habar nu avem cum se iese.

Un ministru numit politic își pune oamenii de încredere, are în spate partidul și voturile a milioane de români, are forță să se impună. Un tehnocrat, în schimb, vine singur, se instalează timid, întreabă unde e baia, apoi primește pe birou 300 de dosare și 10 directori generali vin și îi spun, zâmbind: „Așa se face de 20 de ani!”

Guvernul Cioloș, doar o altă dramă pe care am trăit-o

Am mai avut această „soluție salvatoare” și a fost un eșec total. Aduceți-vă aminte de Guvernul Cioloș (2015-2017), instalat după tragedia de la Colectiv, pe fondul manipulării sentimentelor publice de revoltă.

Atunci, clasa politică, în frunte cu președintele Iohannis, a decis că cel mai bine ar fi să nu își mai asume nimic și să aducă un „administrator” care să stingă lumina o vreme. Rezultatul? Sub expertiza lui Dacian Cioloș, România a înregistrat o rată de absorbție a fondurilor europene de doar 7% din totalul alocat. Practic, banii au rămas nefolosiți, în timp ce spitalele se prăbușeau, autostrăzile rămâneau pe hârtie și investițiile publice erau la cel mai mic nivel.

Cu ce s-a făcut remarcat guvernul tehnocrat, în schimb? A pus accent pe „transparență”, „consultări publice” și „bune practici europene”. Termeni frumoși, dar care s-au tradus în practică prin paralizie administrativă, frică de decizie și o atitudine de contabil în fața unei bombe cu ceas. Premierul Cioloș a rămas în memorie nu pentru vreo reformă curajoasă, ci pentru tăcerile sale și pentru inabilitatea de a comunica cu o societate care aștepta soluții, nu PowerPoint-uri sterile. Au fost aproape 2 ani pierduți.

Și să nu uităm contextul – Cioloș nu era singurul „tehnocrat” invocat ca soluție magică. Ați uitat de ministrul Vlad Voiculescu, de la „Sănătate”, un alt „specialist” cu background ONG-ist și discurs impecabil? Nu a avut viziune, nici coerență și a fost zero pe capacitate de management.

Ideea de guvern tehnocrat este, de fapt, cea mai perversă formă de populism politic. Sub pretextul „depolitizării”, ni se livrează un produs și mai toxic: administrarea țării de către indivizi care nu pot fi trași la răspundere de nimeni. Nu i-a votat nimeni, nu răspund în fața electoratului, nu au pârghii reale de influență în Parlament, iar partidele își spală mâinile elegant, ca Pilat din Pont: „Noi nu conducem, ei decid tot!”.

Și, de fapt, în România nici nu prea există „tehnocrați autentici”. Avem, cel mult, consultanți cu CV-uri din think tank-uri străine, experți în studii comparative și promotori ai limbajului gol de conținut, perfect aliniați la ce vrea Bruxellesul.

Ce se întâmplă cu PSD?

Dar, poate, cea mai mare enigmă este ce se întâmplă cu PSD. Primul partid al țării (încă!) se comportă ca o formațiune abia intrată în Parlament, cu lideri care bâjbâie, improvizează și transmit mesaje contradictorii. Frica și emoțiile răzbat din Kiseleff, unde nimeni nu mai conduce, dar toți se ascund.

Sorin Grindeanu a fost numit președinte interimar după ce Marcel Ciolacu s-a retras strategic să contemple istoria. Din acel moment, partidul a căpătat un ton și mai confuz: Grindeanu, când nu stă cu gândul la ultimele „tunuri” posibile de dat pe la „Transporturi”, emite declarații lipsite de coerență și sens. Parcă ar simți, deja, în ceafă respirația rece a lui Cătălin Drulă, acest acuzator de serviciu din USR.

Sau, mai grav, poate Grindeanu chiar a primit ordin să continue munca tăcută începută de Ciolacu: distrugerea PSD, încet, dar sigur, prin sinucidere politică asistată de tehnocrați!

Neobrăzarea #reziștilor, fără margini!

Dacă în Kiseleff e haos și frică, pe partea cealaltă a scenei se aud tobele siguranței de sine: USR, partidul cu 10% în sondaje și 100% în tupeu, își pregătește discursul de guvernare.

Cu o aroganță greu de justificat și o doză de autoiluzionare tipică pentru partidele mici care se cred mari doar pentru că țipă tare, USR-iștii fac analize, dau sfaturi și impun condiții. Efectiv, condiții! De parcă ar fi câștigat alegerile generale și ar negocia din poziția de lideri morali ai națiunii.

Dominic Fritz, primar de Timișoara și vizionar de serviciu, anunță doct: „Avem nevoie de un guvern condus de un om care are forță politică, care are legitimitate politică și nu un tehnocrat care până la urmă s-ar putea să fie doar marioneta partidelor”.

Să vorbească despre asumare un partid care a făcut scut în jurul Clotildei Armand, declarată incompatibilă de ANI și surprinsă pe cameră cu mâna în sacii de voturi? Să vorbească despre legitimitate un partid pe care l-a votat unul din 10 români? Păi, ce legitimitate mai legitimă vreți dacă nu asta: românii nu v-au (mai) vrut la Palatul Victoria! De aceea, la toate alegerile post-2020, USR se zbate constant între 10% și, în zilele bune, 13%.

Altul e interesul, însă. Potrivit surselor de pe culoarele Parlamentului, USR ar vrea să pună mâna pe „Justiție”, „Fonduri Europene” și/sau „Transporturi”. Adică, exact acolo unde se află butoanele-cheie: controlul legal și strategic al administrației și conductele de bani europeni – PNRR-ul și infrastructura grea, unde orice aviz este îmbrăcat în aur, iar orice contract miroase a bani grei dați cu parandărăt.

Cu USR sărit în față ca să conducă țara „la liniuță”, țara asta riscă să fie guvernată de un hibrid între neasumare, ambiție disproporționată și ipocrizie instituționalizată.

România nu are nevoie nici de tehnocrați de laborator, dar nici de reformatori cu 10% în buzunar și 100% foamea în gât.