AcasăPoliticaGuvernul și-a pierdut Covidul pe drum

Guvernul și-a pierdut Covidul pe drum

Am ajuns să avem cea mai mare producție de Covid la hectar. Putem să dăm și la export, dar Nelu Tătaru e medic de gâlci și de apendice umflat. Nici măcar la Covid nu se pricepe. Știu că se supără, dar nu are atestat. Și atunci, nefiind specialist, cum să mai vorbim și de exportul de covizi?

S-a făcut Covidul cât vaca de mare. Gras și frumos. Îl suie medicii în tren și-l plimbă prin țară. Când apare câte un ăla mic, e îmbarcat în elicopter și dus la alt spital, să vadă poporul și să se tulbure de panică.

Își bat joc de Covidul oamenilor

Partea proastă e că Guvernul e neatent. S-a chinuit atâta lume să prindă virusul, să-l facă mare, și Tătaru îl pierde pe drum. Sau Arafat. Sau Vela. Poate chiar Orban. Oricum, unul dintre ei. Eu cred că ar trebui să fie mai cu băgare de seamă, că nu e Covidul lor. Nu pun cifrele de la mine, sunt ale comitetului ăla care socotește cu ochii la încălecarea picioarelor în „Basic Instinct” și cu mintea la chiftelele de la popotă. Urmăriți atent cum stăteam la 22 iulie.

Iasă vedem: 40.163 de infectați începând de când a zis Iohannis că e guturai. Din ăștia, 24.663 s-au vindecat. Foarte bine. Alți 2.693 au fost externați după 10 zile. 2.101 n-au avut baftă și au ajuns la groapă. N-am terminat. Mai sunt 336 izolați la domiciliu și alți 213 izolați instituțional. Lângă ei, 5.179 internați în spitale. Adunăm… mai adunăm… încă mai adunăm… o luăm de la capăt, poate ne-am încurcat… și rezultă 35.185. Cum naiba? O luăm de la capăt și tot atâta dă. Scădem din 40.163 și ne trezim cu 4.978 care au fugit de pe liste. Nu mai au loc sau au sărit din mers, în drum spre centralizare?

Nu e de colea să nu iasă aproape 5.000 de cazuri. Ce-o face Guvernul cu ele? Le dă report la extragerea viitoare? Le păstrează pentru o raportare care să-i justifice amânarea alegerilor și le pune toate odată? E ciudată rău socoteala asta, cu 5.000 de cazuri mai degrabă folosite ca rezervă. Sau se țin de prăsilă până ce comunicatorii ăștia strategici îi adună cu morții și răniți de pe Autostrada Soarelui, în speranța că ne vor convinge ce ravagii face virusul? Orbane, mai cu grijă, că nu e Covidul Guvernului. E al oamenilor.

author avatar
Valentin Boeru
1.518 afisari

5 COMENTARII

  1. „ Doua la Primarie …. ” Mistouri de Ferentari , mai vrei si bani de la Guvern ? Fara chirchirei e mai greu cu descalecarea picioarelor , vise umede de „Basic Instinct” si parfum de Sharon Stone , toti ne vrem Michael Douglas , nu-i asa ? La chiftele inainte ? Intreaba CCR -ul unde sunt aia de au zbughit-o din spital captusiti cu Covid …!

  2. Doamne, cât ești de profund în gândire! De ce nu te-ai făcut liberal? Sau ești deja?

  3. Ce noapte de cosmar am avut , m-am trezit brusc la 3 noaptea speriat ca intru in operatie chirurgicala pentru schimbare de sex , de la o vreme nu ma mai regasesc in corpul meu de hodorog transgen cu pielea perineului subtiata si rozeta franjuri . Le admir pe Alina Gorghiu si Angela Gheorghiu , le-am invartit si amestecat pana am stabilit pseudonimul optim : Alina Gheorghiu ! Ma simt bine in pielea ei , am inceput sa-i imit cochetaria , ocheadele , miscarile lascive si farmecul inocentei regizate in cele mai mici detalii , chiar daca , uneori , mai scap cate un vant si o injuratura de Turbinca matol . Fiind din Republica MOLDOVENEASCA Nistreana , am inceput sa ma injur in oglinda si vedeti in postarea de la cantatul de aur al cocosilor , ora 3 : 32 , ce-a iesit . Numele real este CONSTANTIN MOLDOVEAN , cu domiciliul in TIRASPOL , str. Tufelor , culcus sub pasarela , boschetar cu vechi state si membru cu drepturi depline LGTB , asta e o mostra a luminatei propagande staliniste pe care o desfasor in spatiul virtual pe National , asa consider eu ca imi aduc aportul si imi demonstrez loialitatea fata de articolele tovarashului Boeru , ideologul nostru , al mancurtilor de pe malul stang al Nistrului , fie-i visteria plina si slugile credincioase , am procedat in litera si spiritul zicalei ”Prostul , daca nu e si fudul , parca nu e prost destul !”. Daca tot m-am trezit , ies in masiiala pe peron , poate agat vreun musteriu nocturn sa-i sorb o cana de propolis revigoranta de la stremeleagul zbarlit , face bine la ten ……

  4. Guwernerul de ciumati galbeni se incurca in propriile minciuni. Au adunat si numarul de la pantofi ….Sa bage lumea in sperieti, asta este scopul. Un om infricosat si prost informat, este mai usor de manipulat. La asta sunt maestri; la condus tara mai greu…

  5. Ce putem spune este ca pute de la o posta ca cifrele NU sunt cele raportate.!!!’Asta este senzația mea de roman.!!’ Dacă aceasta Curte care își mai spune și Constituțională NU DE CIDEA CA ACEASTA CARANTINARE ESTE ANTI, de parca acești domni cu ștaif și toba de CONSTITUȚIE AR FI SPUS , NU ESTE OK . Carantina NU ajungeam la peste 5000 de cazuri pe săptămâna.!!!! Dar tovarășul. Șef al CCR pe nume Valer Dorneanu , stătea și judeca ca un roman normal ca acessta psndemie este periculoasa si nu judeca prin prisma unui act juridic , nu ajungeam in 25 de zile la peste 14.000 de cazuri și NU mai dădeam apa la moara guvernanților liberali , care acum vor sa ne bage pe gât cât mai mukte cazuri , in loc sa avem o psnta de descrestere. Unde sunteți domnule Adrian Străinu -Cercel ca după 12 săptămâni , totul este OK.? Uite domn’ doctor ca NU este deloc așa.!!!! Care este miza menținerii acestor caxuri in creștere ? Sa va mențineți încă la guvernare , liberalilor, antiromâni , nu sunteți in stare de absolut NIMIC.!!! Atunci plecați dracului cât msi repede.!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger