AcasăPoliticaGuvernul a aprobat prelungirea stării de alertă/Ce trebuie să știți despre noile...

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă/Ce trebuie să știți despre noile măsuri ce vor intra în vigoare

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă/Ce trebuie să știți despre noile măsuri ce vor intra în vigoare (sursa foto: Facebook/Guvernul României)

A fost ședință de Guvern, joi, la Palatul Victoria, în cadrul căreia s-a dat undă verde prelungirii stării de alertă.

Mai exact, în ședința din 6 ianuarie Cabinetul condus de către Nicolae Ciucă a aprobat hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 8 ianuarie, mai exact de sâmbătă, precum și stabilirea măsurilor în vederea prevenirii şi a combaterii efectelor pandemiei de COVID – 19.

Așadar, de sâmbătă urmează să intre în vigoare noile măsuri – inclusiv cea care prevede purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în spațiile publice închise și deschise, cu câteva excepții.

Redăm în continuare, integral, informarea de presă făcută publică din direcția Palatului Victoria, referitor la actul normativ aprobat în ședința din 6 ianuarie:

„I. HOTĂRÂRI
1. HOTĂRÂRE privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Guvernul a aprobat Hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Actul normativ are la bază măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 1/2022.

Principalele modificări au în vedere următoarele aspecte:
Ø Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 8 ianuarie 2022, ca răspuns la situația sanitară provocată de pandemia COVID-19.
Ø Instituirea măsurii de protecție sanitară ce constă în purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise. Aceasta reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie a COVID-19, la nivelul Uniunii Europene. FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” și este un standard european pentru eficiența măștii. Acest tip de mască filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2.

Fac excepție de la purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise, conform Hotărârii nr. 1 a CNSU:
o Copiii cu vârsta mai mica de 5 ani;
o Persoanele care sunt singure în birou;
o Prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
o Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
o Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public;
o Persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.

Ø Menținerea măsurilor în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;

Ø Participarea persoanelor în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. De la această regulă sunt exceptați operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeași măsură se aplică și în ceea ce privește activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.”

Rafila: Nu există niciun fel de impunere a utilizării unor măşti scumpe

Vă amintim că în cursul zilei de miercuri, 5 ianuarie, după ședința de Guvern, ministrul Alexandru Rafila a ieșit în fața presei, la Palatul Victoria, într-o conferință, anunțând că „nu există niciun fel de impunere a utilizării unor măşti scumpe”.

„Am văzut că declaraţiile mele sau ale altor membri ai Guvernului au fost preluate puţin ciudat – masca pe care o port eu, care este similară cu aceasta, este masca medicală cu trei straturi, nu e niciun fel de mască deosebită, ea este recomandată. Dar, sigur că cine doreşte poate să utilizeze şi alte tipuri de măşti, cum sunt cele FFP2, o mască cu nivel mai înalt de filtrare. Asta nu înseamnă că cineva impune în vreun fel acest tip de mască. Deci, nu există niciun fel de impunere, este vorba doar de trecerea de la măştile textile, care, mai ales, în condiţiile în care această boală se transmite prin intermediul aerosolilor, sunt foarte puţin eficiente sau ineficiente, către uniformizarea utilizării, cu toate că ea cred că e utilizată de, probabil de marea majoritate a cetăţenilor”, a punctat ministrul Sănătății