Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, marţi seară, adoptarea “Ordonanței Trenuleţ”, precizând că aceasta vizează mai multe direcții, de la consolidarea bugetară până la stimularea economiei.
Printre măsuri se numără reducerea impozitului pe cifra de afaceri la 0,5% în 2026, așa cum a anunțat Alexandru Nazare. De asemenea, impozitul va fi eliminat din 2027. Potrivit ministrului, din 2026 va fi o cotă unică de 1% pentru microintreprinderile sub 100.000 de euro. Totodată, din 2027, va fi eliminată taxa pe construcții cunoscută și drept “taxa pe stâlp”.
Ordonanţa include măsuri şi pentru categoriile vulnerabile
Ordonanța include și măsuri pentru persoanele vulnerabile, prin prelungirea mecanismelor de sprijin existente, precum și dispoziții pentru continuarea unor programe până la aprobarea bugetului pe 2026.
De asemenea, Guvernul a stabilit reguli pentru continuarea programului „Masă Sănătoasă” și a aprobat măsuri de sprijin pentru autoritățile locale, inclusiv împrumuturi din trezorerie pentru cofinanțarea proiectelor din PNRR.
În plus, pentru sectorul termoficării, autoritățile locale vor putea primi până la 200 de milioane de lei pentru acoperirea costurilor de producție și furnizare a agentului termic, inclusiv pentru plata restanțelor, până la 31 martie 2026.
Ce a anunţat ministrul Finanţelor
“Ordonanţa a avut câteva capitole pe care aş vrea să să le trec în revistă. În primul rând este vorba despre măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, de măsuri de relansare economică, stimulare a investiţiilor private și simplificări pentru contribuabili.
În privința măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, notabile sunt reducerea subvenției pentru partidele politice și a sumelor acordate pentru minorități, amânarea aplicării unor măsuri care ar fi generat creșteri bugetare în domeniile de asistență socială.
Se modifică mecanisme de indexare pentru a asigura sustenabilitatea bugetară, actualizări prudente ale unor categorii de drepturi și servicii. Se introduc reguli mai stricte de control”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a mai anunțat că impozitul minim pe cifra de afaceri va fi redus la 0,5% de la 1 ianuarie, urmând să fie eliminat complet din 2027, când va fi înlocuit cu alte forme de impozitare aplicate companiilor. Totodată, din 2026, microîntreprinderile cu cifră de afaceri sub 100.000 de euro vor plăti o cotă unică de 1%, iar taxa pe construcții va fi eliminată.
Principalele măsuri din ordonanța ”trenuleț”:
- Reducerea subvenției pentru partidele politice și sumelor acordate pentru minorități;
- Diminuarea sumelor forfetare de care beneficiază parlamentarii în anul 2026 (cheltuieli pentru funcționarea birourilor parlamentare, cazare etc.);
- Amânarea aplicării unor măsuri care ar fi generat creșteri suplimentare ale cheltuielilor bugetare în sănătate și asistență social;
- Se modifică mecanismele de indexare pentru a asigura sustenabilitatea bugetară, prin actualizări prudente ale unor categorii de drepturi și servicii;
- Se introduc reguli mai stricte de control al cheltuielilor și de responsabilitate financiară la nivelul întreprinderilor publice.
- Reducerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) la 0,5 % în 2026 pentru toți contribuabilii și eliminarea acestuia în 2027;
- Aplicarea unei cote unice de 1 % la impozitul pe venit pentru microîntreprinderi, indiferent de venit sau tipul activității;
- Eliminarea impozitului pentru construcții („taxa pe stâlp”), începând cu anul 2027;
- Consolidarea digitalizării fiscale prin extinderea și clarificarea utilizării RO e-Factura;
- Simplificarea mecanismelor RO e-TVA, respectiv reducerea sarcinilor administrative, printr-un control fiscal mai eficient și mai bine țintit.
Măsuri privind sprijinirea persoanelor vulnerabile:
Sprijin pentru angajații cu salariul minim: se prelungește neimpozitarea unei părți din salariu, pentru creșterea veniturilor nete ale persoanelor cu venituri mici (300 lei până la 30 iunie și 200 lei din iulie până la finalul anului 2026);
Protecție pentru consumatorii vulnerabili de energie: măsurile de sprijin social se prelungesc până la 31 decembrie 2026, cu reguli mai echitabile de stabilire a eligibilității, pentru a asigura continuitatea ajutorului și combaterea sărăciei energetice;
Continuarea programului „Masa Sănătoasă”: elevii din învățământul preuniversitar, în special cei din comunități vulnerabile, vor beneficia în continuare de mese calde și echilibrate nutrițional;
Îmbunătățirea finanțării serviciilor sociale: se creează baza legală pentru actualizarea alocației zilnice de hrană în instituțiile de asistență socială, pentru un buget mai realist și servicii de calitate în 2026.
Măsuri de sprijin pentru autoritățile publice locale
- Împrumuturi din Trezorerie pentru proiecte PNRR: autoritățile locale pot accesa până la 500 milioane lei pentru a asigura cheltuielile neeligibile din cadrul proiectelor PNRR aflate în sarcina bugetelor locale, până la 30 iunie 2026;
- Sprijin pentru termoficare în sezonul rece: unitățile administrativ-teritoriale cu sisteme centralizate pot primi până la 200 milioane lei pentru acoperirea costurilor de producere și furnizare a agentului termic, inclusiv plata restanțelor și a pierderilor, până la 31 martie 2026;
- Posibilitatea utilizării sumelor alocate potrivit anexei nr. 7/03 la Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, cu modificările și completările ulterioare, rămase neutilizate la finele exerciþiului bugetar 2025 pentru finanþarea unor cheltuieli de aceeași natură.
- Combaterea evaziunii fiscale și modificări ale reglementărilor în domeniul produselor accizabile
- Autorizarea operatorilor din domeniul produselor accizabile este centralizată la nivelul ANAF și se bazează pe evaluarea credibilității financiare a administratorilor, asociaților și a sursei fondurilor;
- Sunt introduse garanții financiare extinse pentru importatori și distribuitori de produse energetice, care acoperă efectiv riscul de neplată a TVA și a accizelor;
- Regimul de autorizare, raportare și control al operațiunilor cu produse energetice este înăsprit pentru a asigura trasabilitatea completă a tranzacțiilor;
- Lanțurile de tranzacționare sunt scurtate prin limitarea intermediarilor fără capacități de depozitare autorizate;
Măsurile reduc evaziunea fiscală și combat firmele fantomă, fără a afecta micii producători autorizați local.
Guvernul susține că ”operatorii economici corecți vor beneficia astfel de un cadru concurențial echitabil, predictibilitate crescută și controale fiscale mai bine țintite”.
Alte categorii de măsuri necesare până la aprobarea bugetului de stat pe 2026
- Măsuri ce vizează reglementări bugetare necesare autorităților locale și a serviciilor publice esențiale la începutul anului 2026, prin reguli tranzitorii de repartizare a impozitului pe venit; pentru asigurarea sumelor de echilibrare, până la aprobarea bugetelor;
- Măsurile referitoare la cadrul de aprobare al bugetelor de venituri și cheltuieli, precum și a politicii salariale la nivelul întreprinderilor publice, pe anul 2026;
- Măsură tranzitorie pentru continuitatea activității instituțiilor autonome aflate sub control parlamentar, finanțate integral din venituri proprii, care nu au buget aprobat la începutul anului, pot funcționa temporar pe baza unui mecanism de tip „1/12”, efectuând lunar cheltuieli și angajamente în limita a o douăsprezecea din execuția anului 2025, până la aprobarea bugetului pe 2026;
- Se prelungește până la 31 decembrie 2027 aplicarea impozitelor speciale pentru operatorii din sectoarele de monopol – energie, gaze și telecomunicații – precum și pentru exploatarea resurselor minerale, inclusiv petrol, gaze naturale, cărbune, metale și alte minerale;
- Se menține aplicarea impozitului suplimentar pe cifra de afaceri în domeniul petrol și gaze până la finalul anului 2026, ca instrument de consolidare a veniturilor bugetare din sectorul energetic.

