AcasăPoliticaGuvernarea prin teroare

Guvernarea prin teroare

Este greu de înțeles de ce Orban și haita lui de hămesiți după putere sunt convinși că vor câștiga alegerile parlamentare. Sigur, flutură în public sondajele care arată că sunt pe la 32 la sută, dar, în realitate, scorul este cu mult mai scăzut. Nu îl pot face public pentru că, atunci, și bruma de simpatie de care se mai bucură din partea electoratului se va destrăma. Iar ceea ce ascunde PNL este că electoratul lui este divizat. Cea mai mică parte este formată din susținători care cred în valorile liberale – specific, valori liberale autentice, nu raporturi și definiții inventate de Orban – restul fiind „liberali de asalt”, crescuți și formați în spiritul „Jos PSD!”

Teama de amenzi e mai mare decât frica de îmbolnăviri

De-a lungul istoriei, Orban nu a învățat nimic. Nu a învățat că, bunăoară, stăpânul care-și îngrijește bine sclavii, care se interesează dacă au destulă mâncare, dacă le este cald în adăposturi, dacă fac copii și au cum să îi crească, obține un randament mai mare de pe urma lor decât cel care îi biciuie pentru orice greșeală, îi înfometează și îi ține în frig și o frică permanentă.

Masca, purtată de teama amenzii

Oricât de mult credit s-ar acorda liberalilor, este greu de crezut că, în cazul unor alegeri corecte, aceștia ar putea câștiga. Nume importante din partid, care preferă anonimatul, spun că în lipsa unei viziuni, Ludovic Orban, înconjurat de lătrăi și lingușitori, a instituit o formă de guvernare bazată pe teamă, pe sădirea fricii în sufletele oamenilor, o spaimă menită să paralizeze simțurile. Nu știu dacă ideea îi aparține în totalitate, poate că or mai fi amestecate și niscaiva servicii care operează cu asemenea treburi, dar formula a prins. Chiar credeți că cei care poartă permanent masca de protecție o fac din convingerea că îi apără de infectare?

Raed Arafat din ce în ce mai greu de înțeles

Experiența de până acum a demonstrat că, fără mască sau cu mască, îmbolnăvirile tot s-au produs, însă frica de amenzile exagerate a fost cea care a stabilit regula jocului. Apoi, sistemul și-a perfecționat opera, stimulând delațiunea. A inventat un telefon al turnătorului, unde fiecare poate reclama că X sau Y merge pe stradă fără mască. Iar Poliția, care ar fi trebuit să se ocupe de alte lucruri, apare ca din senin și aplică amenzi usturătoare. Niciun studiu, însă, nu a demonstrat că numărul de îmbolnăviri a scăzut drastic în urma turnătoriilor și amenzilor.

Aberații! Aberații! Aberații!

Mai nou, Raed Arafat, cel mai detestat personaj al guvernării Orban, cere măsuri radicale prin care să se permită poliției accesul în locuințe, pentru a verifica numărul de participanți la petreceri. Și, evident, vrea amenzile cele mai mari. Că doleanțele absurde ale acestuia nu au legătură cu Constituția sau cu rolul poliției în societate nu mai contează. Probabil că în foarte scurt timp vom asista la primele descinderi. Și circul nu se oprește aici, pentru că vicepremierul Raluca Turcan îi invită (instigă?) pe români să se toarne între ei și de Revelion, unde Guvernul a stabilit deja norma de participare.

Orban e convins că prin amenzi combate pandemia

Se va reduce simțitor numărul de îmbolnăviri sau de decese prin asta? Nu. În schimb, sentimentul de teamă va deveni pregnant. Faptul că vei ajunge să nu te mai simți în siguranță în propria casă va genera frică, din care nimeni nu va avea de câștigat. Iar șirul aberațiilor nu se oprește aici. Orban ne dă voie să mergem la hotel de Revelion, dar să nu organizăm petreceri private. Și atunci de ce să mai mergem? Ca să nu rămână mai prejos, de parcă ar fi o competiție a penibilului, Arafat ne cere să discutăm cu animalele de companie pentru a le face să înțeleagă că între 23.00 și 05.00 nu au voie afară. Dacă nu, amenzi. Trăim în țara absurdului sau în țara în care frica a devenit lege?

Peisaj de Apocalipsă

Tonul neghiobiilor creatoare de spaimă a fost dat de Klaus Iohannis, care, înaintea Paștelui, ne-a cerut să stăm acasă, dacă nu vrem ca după sărbători să avem înmormântări. Absolut nedemn pentru un președinte care, altminteri, e plin de ifose cu dragostea lui față de români. De 10 luni în România nu se vorbește decât de Covid. De spitale devenite focare de infecție. De medici și asistenți morți din cauza virusului. De paturi ATI lipsă. De amenzi date fără discernământ.

Dricurile fac parte din peisajul zilnic

De dricurile care fac coadă la ușa spitalelor. De morgi pline și de pacienți care nu se pot interna din cauza locurilor lipsă. De șomaj în creștere, de blocarea economiei și de nesiguranța zilei de mâine. Săptămânal, Iohannis iese la vedere și vorbește despre măsurile bune pe care le-a luat. A doua zi, cifrele îl contrazic. Mai mulți bolnavi, mai mulți morți. Orban întregește peisajul, cerând mai multe, și mai multe amenzi pentru poporul pe care l-a găsit vinovat pentru răspândirea pandemiei. Sieși nu își găsește vinovății. Nici măcar pentru instaurarea fricii ca formă de guvernare. E ca un șef de galeră, care, de pe punte, cere sclavilor să dea mai repede din vâsle, că vrea să facă schi nautic. Iar sclavii îl ascultă. De frica biciului.

author avatar
Valentin Boeru
2.395 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger