Sorin Grindeanu a avut, in prima parte a zilei de miercuri, cel putin, o agenda incarcata.
Cu aproape o jumatate de ora dupa ora 9, la ASE incepea întâlnire de lucru a rectorilor și președinților de senat din universitățile acreditate, la care nu doar ca premierul a participat, ci a si sustinut un discurs.
Care discurs a inceput cu un moment neprevazut. „Onorata ins.. asistenta, era sa zic instanta”, s-a corectat, din mers, premierul, inainte de a-si continua, zambind, discursul pregatit pentru intrevederea gazduita de Academia de Studii Economice.
Dupa ce a fost la ASE, Grindeanu a mers la sediul MAI, unde a asistat la prezentarea bilantului activitatii Ministerului de Interne pe anul trecut.