Cauta

Grindeanu, după întâlnirea de la Cotroceni: „Reforma administraţiei locale trebuie făcută cu cap şi nu cu toporul”

sursa foto: facebook/Sorin Grindeanu

Referindu-se la întâlnirea de marți, de la Palatul Cotroceni, dintre liderii coaliţiei şi preşedintele Nicuşor Dan, liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu a fost una tensionată şi că s-a discutat despre coaliţie în general, dar şi despre reforma în administraţie. De altfel, liderul social-democrat consideră că această reformă trebuie făcută „cu cap şi nu cu toporul”.

Sorin Grindeanu a vorbit, marţi seară, la România TV, despre întâlnirea pe care a avut-o președintele Nicuşor Dan cu liderii coaliţiei: „Nu foarte lungă. Pot să spun că astăzi a fost în jur de două ore şi n-aş spune tensionată”.

„Reformă și nu concedieri”

Grindeanu a menționat că s-a discutat în general despre coaliţie, dar şi despre reforma administraţiei. Și a adus în discuție viziunea PSD cu privire la acest subiect.

„Acum există două viziuni diferite. Eu cred şi noi credem – şi nu doar Partidul Social Democrat – că reforma administraţiei locale trebuie făcută cu cap şi nu cu toporul. PSD susţine pe deplin angajamentul de a face o reformă reală (…) dar reformă şi nu concedieri. Sunt două lucruri total diferite”, a afirmat Grindeanu. „Nu poţi să intitulezi concedierele ca reformă” – a punctat acesta.

„Când vorbeşti doar de concedieri în termen de reformă, atunci eu nu cred că faci mare lucru. De aceea, noi am spus că o tăiere liniară nu ar ţine cont până la urmă de realităţiile din teren şi va lovi direct în comunităţile mici, unde, dacă disponibilizezi 2-3 oameni, asta poate însemna dispariţia contabilităţii, a urbanismului sau chiar a asistenţei sociale.

De aceea, azi, la Cotroceni, majoritatea perioadei – de două ore şi ceva, s-au prezentat diverse propuneri şi noi am lăsat un material din acest punct de vedere preşedintelui Nicuşor Dan, o reformă pe care noi o considerăm o soluţie mai echilibrată”, a mai declarat, marți seară, Grindeanu.

Ce prevede planul PSD

Planul PSD prevede o reducere de 25% a posturilor ocupate, dar etapizat, cu evaluări din 6 în 6 luni şi cu „o plasă de siguranţă” pentru comunităţile mici sub 1.500 de locuitori care trebuie să aibă minim 8-10 funcţionari care să asigure funcţonarea de bază a unei primării.

Potrivit lui Grindeanu, UAT-urile mari pot să-şi pună o ţină, de exemplu şapte funcţionari la mia de locuitori.

Accent pe partea ce ţine de digitalizare

„O altă chestiune care ţine de reformă şi nu de concedieri, fiindcă sunt două lucruri diferite, poate să fie partea care ţine de digitalizare. Cu cât faci mai multă digitalizare într-o primărie, poţi să reduci până la urmă din personal. Şi aici putem să discutăm multe lucruri şi am mers cu propuneri concrete din partea noastră”, a mai precizat Grindeanu.

Potrivit președintelui interimar al PSD, „România reală, nu aia din birou, are judeţe şi oraşe diferite”. În tot acest context, Grindeanu e de părere că a tăia la fel peste tot ar duce la „dezechilibre regionale”.

Grup de lucru – o propunere concretă, în următoarele două săptămâni

Liderul interimar al PSD a afirmat că într-o săptămână cifrele despre care s-a discutat s-au schimbat de patru ori. Și că trebuie ca toate cifrele şi toate situaţiile concrete să fie analizate corect şi în timp. „Să stăm 2-3 săptămâni să lucrăm pe aceeaşi bază cu toţii (…)

Dacă ne ducem şi facem reduceri fără să avem o grilă care să se aplice în acelaşi mod la toată lumea, s-ar putea să scădem cheltuielile de personal, aşa contabil vorbind, dar să crească cheltuielile la bunuri şi servicii şi să nu rezolvăm absolut nimic” – a afirmat acesta.
Nu în ultimul rând, Grindeanu a menționat că grupul de lucru constituit după discuţia cu preşedintele Nicuşor Dan va analiza cifrele şi va face o propunere concretă în următoarele două săptămâni.

Ultimele stiri

  • Ooooo, primul asasin pe trotinetă! Vom avea și trotinetari criminali în serie?
  • Piața lingourilor din Londra va testa aurul digital
  • Lasconi, atac la Nicușor Dan: „După ce am avut 10 ani un dulap călător la Cotroceni, ne-am trezit cu o noptieră”/Ce îi cere primărița premierului Bolojan
  • De ce pacea costă un trilion de dolari? Pentagonul are nevoie de mai mulți bani pentru a nu purta războaie?
  • Barcelona, tun de 60 de milioane de euro!
  • Acuzații cutremurătoare din partea unui fost pacient al Secției de Psihiatrie de la un spital din țară: „Am fost bruscat, izbit și aruncat de colo-colo/Am fost legat de pat/Mi s-a promis că nu o să mai ies viu de acolo!”
  • Insula Iubirii, cel mai incendiar episod
  • O femeie a murit după ce a fost lovită de un trotinetist pe trecerea de pietoni, în București. Jurnalista Cora Muntean: „Troti” nu a fost reținut pentru că nu dăduse o palmă unui nepalez
  • Grindeanu, după întâlnirea de la Cotroceni: „Reforma administraţiei locale trebuie făcută cu cap şi nu cu toporul”
  • UPDATE. Zeci de percheziții DNA, în Capitală și 8 județe, într-un dosar de evaziune fiscală. Cât e prejudiciul estimat
  • Exit mobile version