Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, luni, 12 mai, la Parlament, referitor la poziţionarea în turul doi al alegerilor prezidenţiale, că nu-i dă certificate Traian Băsescu de european sau ne-european. Și că face parte dintr-un partid care nu are nevoie de certificate de european de la fostul lider de la Cotroceni „sau de la alții”.
„Fac parte dintr-un partid care n-are nevoie de certificate de european de la Traian Băsescu sau de la alţii, care de 25 de ani tot spun aceste lucruri. Fac parte dintr-un partid care, când a condus România şi guvernele, a dus România în NATO, a terminat negocierile cu Uniunea Europeană, în urmă cu şase luni am intrat în Schengen.
Nu-mi dă certificate Băsescu de european sau ne-european. De aceea spun cu toată gura, deschis, dacă vor să atragă electoratul PSD, să nu scoată personaje de acest tip să ne explice cât de bine e cu o anumită opţiune, că nu face decât să irite”, a afirmat Grindeanu, la Parlament, în fața reprezentanților presei.
„Sigur că fiecare dintre noi avem anumite opţiuni”
El a subliniat, răspunzând unei întrebări, că electoratul PSD există. „E, în continuare, cel mai mare partid din Parlament”, a punctat Grindeanu.
Prim-vicepreşedintele formațiunii social-democrate a fost întrebat dacă are control conducerea PSD asupra propriului electorat la alegile prezidenţiale.
„Eu cred că a fost unul din argumentele pentru care am spus că e bine să nu intrăm în mod direct, să spunem într-o formă sau în alta (referitor la decizia oficială a partidului de a nu susține public unul dintre cei doi candidați ajunși în turul 2 -n.r.). Sigur că fiecare dintre noi avem anumite opţiuni”, a susținut Grindeanu.
Citiți și: De la urne la abis: un mandat sub semnul haosului
„Am auzit prostii şi bălării din partea amândurora”
Social-democratul a arătat că pe el îl interesează, de exemplu, să ştie ce au de gând la Transporturi, adăugând că i-a văzut pe cei doi candidaţi intrați în cursa finală pentru fotoliul de la Cotroceni într-o dezbatere acum trei zile şi „amândoi au vorbit prostii”.
„Pe mine mă interesează de exemplu să ştiu foarte bine ce au de gând la Transporturi. Sigur că nu e atribuţiunea directă a unui preşedinte, că ştiu foarte bine lucrurile astea. Dar i-am văzut într-o dezbatere acum trei zile. Amândoi au vorbit prostii. Şi unul şi altul. Mă interesează să ştiu că în anii viitori şi în lunile viitoare din acest an şi în anii viitori se asigură finanţarea pentru un domeniu-cheie, care a mers bine în aceşti ani. Asta m-ar decide pe mine. Am auzit prostii şi bălării din partea amândurora”, a susținut Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor și Infrastructurii.
Citiți și: Numai sfaturile lui Băsescu ne lipseau
… grindeanule, fă -te că termini autostrăzile alea că sunt în întârziere muuult!😁
Ce tot vorbește, acest om, fost președinte, care nu a făcut nimic pentru ROMANI, o nulitate, cum a ajuns președinte, cu voturile cică din diaspora. Si-a bătut joc de salariați, pensionari, tăind din veniturile acestora, și acum sa trezit din somnul cel de veci și da sfaturi romanilor. Nu îl băgați în seama, pe acest om, nu merita, locul lui este la …
Bravo, Grindeanu! Băsescu, la lada de gu noi a istoriei!
Grindeanu, nu cred ca esti in masura sa dai sfaturi. Uita-te cum merg treburile cu autostrazile, cu drumurile in general, uita-te la CFR. Ati distrus totul. Cand ai mers ultima oara cu trenul? Dar nu cu cel pentru poze, cu cel care merge lumea normala. Asta este treaba ta si a celorlalti ministri sa va ocupati de bun mers al tarii. Dar cred ca nu va intereseaza!