Din nou Florin Cîțu este cel mai important om din stat. Din nou este personajul cu cea mai mare detentă politică. Iar este omul fără de care PNL nu-i regăsește drumul către casă. Iar este omul care schimbă tot. Nu se știe și dacă va reuși să pună altceva în loc.
„Trebuie să alegem să ne păstrăm tradiţiile şi valorile liberale, dar trebuie să ne aducem aminte că Partidul Naţional Liberal este cel care a modernizat România. Acum 100 de ani, dar trebuie să o facă din nou. (…) Partidul Naţional Liberal o face, avem această datorie să modernizăm România, nu să stăm ancoraţi în trecut. România se schimbă, Europa se schimbă, mai avem să schimbăm Partidul Naţional Liberal şi îl schimbăm după 25 septembrie, anul acesta”, bubuie el din tobe și alămuri pe străzile politicii.
Asta cu schimbarea partidului mi-a plăcut cel mai mult. Nu prea văd însă ce ar putea pune în loc? Un partid de cucernici care nu ies din cuvântul Domnului la porunca „Să nu furi”? Și apoi, cum să schimbi partidul împotriva voinței lui? Liberalilor le este bine așa, cu păcatele lor, cu învârtelile lor și eventual cu contractele unde, în locul semnăturii, scrie „Doamne ajută!” Dacă iese rău, ei nu au nicio vină. N-au semnat nimic. Dumnezeu nu că nu ar vrea să-i ajute, dar era plecat la stațiune.
Dar de ce să schimbe partidul tocmai acum, când lumea s-a obișnuit cu el? E un partid bun, care a umplut țara de kiwi și maracuya, ca să fim fericiți. Că noi ne repezim tot la cartofi Cîțu n-are nicio vină. Nimeni, mai bine ca liberalii, nu-ți ține banii la păstrare. Adică nu ți-i dă. Îi pune deoparte pentru când vei avea nevoie. Și când te duci să-i iei, îți pune că nu mai sunt. Și ce să faci cu ei, pe vremurile astea? Să cumperi mango, când guliile sunt mai bune? Trebuie făcută o modernizare, are dreptate. Avocado va fi ambalat altfel, la fel și ananasul. Și fraierul trebuie ambalat în folie, să nu se murdărească pe mâini când pune cartofii în plasă. Cartoful rămâne așa, nu e cazul de schimbare. Ca să fie mulțumit și Ion I. Brătianu, fondatorul Uniunii Liberale Brătianu. Și să nu zică omul că i-am stricat lozinca politică născută de „Cațavencu”: „Cetățene fii atent, dau cartofi și bag curent!”