Cauta

Gheorghiță, doctor „ad labam”

Gheorghiță, doctor „ad labam” - Ziarul National

Valeriu Gheorghiță este medic. Medic deștept. Are studii doctorale. Adică este doctor. Doctor în medicină. Are și studii postdoctorale. Adică este și postdoctor. Recte după doctor, ca să nu ne încurcăm. Tare aș vrea să știu dacă are un doctor în spatele căruia să fi stat. Sau doctorul a stat în spatele lui? O mamă? Un tată? Măcar un general, măcar un șef de Stat Major? Altminteri, Armata e plină de genii.

L-am văzut acum o zi sau două la un post de televiziune. Vorbea despre formulare parcă, despre niște chestii care ar trebui completate de mână. Și-a adus aminte de facultate, bănuiesc, de clasicul dicton al mediciniștilor „Nihil sine bafta, magna cum propteaua. Bafta canci, propteaua vincit”. E latina de cartier vorbită unde am copilărit eu. Altfel, cum să-i iasă din gură o enormitate cu care va face istorie? Actele, deci, trebuie completate „ad labam”. Cum? Ad labam? Uluitor! Băiețașul acesta care nu a avut nicio proptea la facultate, nici la repartiție, nici la doctorate, nici la gradul de colonel la 38 de ani e un fel de lopătar 7 pe barca limbii române. I s-o fi părut că e o latină asortată cu româna coanei Anisie, după cum și mie, în adolescență, mi se părea că antinevralgic se referă la nevralgii antice.

Dacă ar fi să mă iau după sensul birjăresc dat de plebea neșcolită, „ad labam” e vaccinarea. Toată. Avem pe cine vaccina, dar n-avem unde. Când avem unde, n-avem clienți. Când găsim clienți, nu avem cum să-i convingem. Când îi convingem, nu mai vor vaccin decât după Iohannis. Sau Arafat. Sau Voiculescu. Iar ăștia nu vor nici dacă se transmite live la BBC sau CNN. Medicii vor să se vaccineze, dar numai la televizor, în reclame. Nu și în rest. Am dat banii pe vaccinuri înainte, ad labam. Iar acum o luăm „ad labam”, în latina lui Gheorghiță. Domn doctor, acum zău, pe bune, nu te-a împins nimeni în carieră? Nici măcar ad labam?

Ultimele stiri

  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • Exit mobile version