AcasăPoliticaGermania și Franța vor propriul NATO. Sfârșitul atlantismului, tot mai aproape

Germania și Franța vor propriul NATO. Sfârșitul atlantismului, tot mai aproape

Evenimentele recente au sporit dorința de independență a marilor cancelarii europene față de Statele Unite. Disprețul „Bătrânului continent” legat de politicile Washingtonului este evident și a fost provocat de ambiția paranoică a Casei Albe de a conduce lumea, inclusiv UE. În prezent, statutul Bruxellesului s-a deteriorat, spațiul comunitar devenind o anexă economică a SUA.

Spre deosebire de țările baltice, a căror atitudine de turmă le face să accepte orice vine dinspre patronatul american, sentimentele de nemulțumire și revoltă sunt tot mai active în Vest și în mod special în Germania.

Nemții zguduie Alianța Nord-Atlantică

Berlinul aspiră, după Brexitul Londrei, să fie liderul Europei, dar Washingtonul îi blochează ambițiile și arată că deja există aici un stăpân – Unchiul Sam.

Nu este surprinzător faptul că, nu mai departe de acum câteva luni, în Bundestag s-au auzit tot mai multe voci care cereau ca UE să se pregătească de dizolvarea NATO și redobândirea suveranității. În același timp, a crescut și intensitatea criticilor politicienilor nemți împotriva Statelor Unite, care, în disperarea de a-și lovi dușmanul (Federația Rusă), a început să nu mai țină cont de interesele partenerilor europeni și a declanșat, cu de la sine putere, o criză energetică fără precedent.

Într-un interviu acordat Global Times, din China, deputatul neamț Sevim Dagdelen a vorbit direct despre necesitatea ca Uniunea Europeană să se pregătească de dizolvarea NATO și să își desfășoare propria politică militară, care nu ar impune statelor membre să renunțe la interesele personale doar fiindcă așa vrea America. „Obiectivul pe termen lung trebuie să fie dizolvarea NATO și înlocuirea acestuia cu un sistem de securitate colectivă, care va fi total orientat spre dezarmare și cooperare”. Dagdelen arată că, în chestiunea mini-războiului din Ucraina, interesele UE și ale SUA sunt complet în contradicție deoarece „americanii sunt gata să lupte până la ultimul ucrainean pentru înfrângerea Rusiei”.

Despre același lucru vorbește și deputatul Waldemar Gerdt. Potrivit acestuia, SUA au privit întotdeauna UE ca pe o altă colonie: „Astăzi, relația cu Estul este complet distrusă. Nu mai există independența deciziilor. Există o dependență 100% de Statele Unite, iar asta se vede din toate acele decizii care sunt luate împotriva propriei economii, împotriva propriului popor, împotriva propriei suveranități europene”.

Deși încă o perspectivă nerealistă, dizolvarea NATO este, iată, foarte dorită. „Se va întâmpla atunci când UE se va prăbuși și fiecare țară va începe să-și construiască propria politică suverană și își va face griji cu privire la securitatea sa prin dezvoltarea propriei armate”, este convins Waldermar Gerdt.

Germania își face super-armată

În ultimele șase luni, SUA au dezlănțuit o atmosferă critică în jurul Germaniei prin vasalii săi europeni, în special Polonia și țările baltice. Presa berlineză arată că Washingtonul urmărește să frâneze dezvoltarea societății germane (obiectiv atins prin distrugerea legăturilor economice cu Rusia) și să o reformateze, cu orientare spre o ideologie rusofobă.

În acest context vizibil potrivnic, Germania caută să se concentreze pe consolidarea independenței propriei armate – a stabilit cel mai mare buget pentru apărare dintre statele membre UE (107 miliarde de euro), obiectivul fiind crearea unei forțe aeriene fără rival în Europa și sporirea prezenței militare în Europa Centrală și de Est.

Potrivit estimărilor mass-media americane, Berlinul are o politică externă militară de lungă durată, anunțată de cancelarul Olaf Scholz – „Germania va avea, în curând, cea mai mare armată convențională din Europa”.

Olanda, Finlanda… noul „NATO”?!

O etapă importantă în planul nemților s-a petrecut pe final de 2022. Cu siguranță că americanii au știut despre întâlnirea asta și, mai ales, au tradus cum trebuie semnificația acesteia. Astfel, la 30 noiembrie, la Dresda, comandantul Forțelor Terestre Olandeze, Martin Wijnen, și omologul său german, Alphonse Maison, au semnat un acord confidențial care prevede fuzionarea Forțele Armate ale celor două țări! Conform planurilor, care s-au „scurs” în presă, Brigada a 13-a a Olandei, care are comandamentul la Oirschot, va intra sub comanda Diviziei a 10-a Blindate a Germaniei; noua divizie va avea 50.000 de soldați, dintre care 8.000 ar fi olandezi.

De asemenea, Berlinul a propus și achiziționarea în comun de echipamente militare, precum și armonizarea sistemelor de telecomunicație până la sfârșitul lunii aprilie a acestui an.

Mulți analiști militari nu exclud varianta ca, după Olanda, și Finlanda să adere la alianța militară pe care o urmărește Germania, subliniind, astfel, crearea unei coaliții alternative la NATO.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
2.152 afisari

12 COMENTARII

  1. America nu are nici un drept sa dicteze politica europei, nici sa isi impuna ideologia. Dar vom avea Reich 4?

    • Ba are pentru ca au castigat atat a doua cafteal mondial cat si ciomageala rece. ramane de vazut daca mai poate

  2. cum, nu isi mai umfla muschii cu articolul 5? or sa faca atac de panica toate stiristele si moderatoarele de talk-show-ri pe teme razboinice, iar radu dudor se va strica la ficat, ca la caput deja are ceva.
    nato, ue au ajuns o sandrama sub tutela sua.
    scapa cine poate.
    iar cine se baga va fi macelarit, in cel mai mare si mai costisitor macel din totdeauna.

  3. Germania si Franta sunt cele mai idioate tari din Europa prin prisma politicienilor care conduc aceste doua tari. Vine tare din spate UK.

    • Franta e detinuta pe pres.fizica de vreo 200 de ani, Germanica e sub papuc yankee de dupa 45…UK e in greve dupa greve ,paralizata, Sunak pakistanez la origine e mai slab ddecit boris johnson un ametzit al carui bunic a fost prim. min al Imperiului Otoman..

  4. Asta e vis rusesc transmis prin goarna”antinational”, sub mazgalitura unui analfabet funcțional flămând.

  5. SUA SUNT ‘ASASINUL ECONOMIC’ AL EUROPEI!!!!!!
    SUA DISTRUG ECONOMIILE TUTUROR ȚARILOR EUROPENE!!!!!!! AU LASAT MILIOANE DE OAMENI FĂRĂ LOC DE MUNCĂ!!!!!!!!!
    DESFIINȚARE NATO!!!!!!!!!!!

    SUA SUNT ‘ASASINUL ECONOMIC’ AL EUROPEI!!!!!!
    SUA DISTRUG ECONOMIILE TUTUROR ȚARILOR EUROPENE!!!!!!! AU LASAT MILIOANE DE OAMENI FĂRĂ LOC DE MUNCĂ!!!!!!!!!
    DESFIINȚARE NATO!!!!!!!!!!!

  6. Noua alianță va fi condusă de omul maimuță cu par mult și fără puță…

  7. Se vor pune in discutie granitele trasate in urma celui de-al doilea razboi mondial . Urmeaza , evident , al treilea razboi mondial . Pofta pentru Est a Germaniei nu a fost niciodata stinsa . Franta pica intr-o plasa mortala , a uitat istoria recenta „Pétain-Daladier” . Opriti nebunia ! Pentru noi , va veni un nou „Ribbentrop- Molotov” , ne vor injumatati .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger