AcasăPoliticaGeoană și-a anunțat demisia de la NATO. Începe campania pentru prezidențiale

Geoană și-a anunțat demisia de la NATO. Începe campania pentru prezidențiale

sursa foto: Facebook/Mircea Geoană

E oficial! Mircea Geoană a anunțat, marți, că demisionează din funcţia de secretar general adjunct al NATO. El se va retrage din această funcție săptămâna viitoare, mai exact începând cu 10 septembrie. E un semn, din câte au înțeles cel mai mulți, că Geoană e gata să înceapă campania electorală pentru alegerile prezidențiale din acest an, fiind de așteptat ca, în curând, să își anunțe candidatura în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.

Mircea Geoană l-a notificat marţi pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că se va retrage din funcţia de secretar general adjunct al Alianţei începând cu 10 septembrie, informează marţi nato.int, preluat de agerpres.ro.

Stoltenberg a acceptat demisia, mulţumindu-i lui Geoană pentru activitatea sa. „Mircea a lucrat în slujba NATO timp de aproape cinci ani. Concentrarea sa asupra tehnologiei şi provocărilor de securitate emergente a fost critică pentru a stimula inovaţia în Alianţă”, a declarat Stoltenberg, conform sursei citate.

Acesta a mai afirmat că NATO a beneficiat de pe urma cooperării sale cu partenerii Alianţei. „Îi doresc tot binele în viitor”, a mai spus Stoltenberg.

Mircea Geoană este primul român care a deţinut funcţia de secretar general adjunct al NATO, mai precizează nato.int.

Până va fi desemnat un succesor pentru Mircea Geoană, Boris Ruge, asistentul secretarului general pentru afaceri politice şi politica de securitate, va îndeplini funcţia de secretar general adjunct interimar.

Geoană: „Să fiu în conducerea NATO a fost onoarea vieții mele”

Mircea Geoană a transmis și un scurt mesaj, pe pagina sa de Facebook, prin care și-a anunțat „trecerea la un nou capitol”. Ceea ce, din câte s-a înțeles, ar fi semnalul că, în curând, acesta urmează să-și anunțe intrarea în cursa electorală, și anume că va candida la alegerile prezidențiale din acest an.

„Să fiu în conducerea NATO a fost onoarea vieții mele. Îi mulțumesc Secretarului General Stoltenberg pentru încredere și prietenie. Împreună, în ultimii 5 ani, am traversat multe momente dificile, dar am împărtășit și nenumărate realizări, alături de echipa noastră remarcabilă.

Pe măsură ce trec la un nou capitol, privesc cu mândrie la timpul memorabil petrecut în slujba celei mai importante Alianțe din istorie”, a transmis Mircea Geaonă, marți după-amiază, 3 septembrie, pe pagina sa de Facebook.