Cum a ajuns Mircea Geoană secretar general adjunct al NATO? Este o întrebare la care ar fi trebuit să ne gândim încă de anul trecut, din octombrie, de când a fost numit în funcție de către Jens Stoltenberg, secretarul general de atunci și de acum. „Este un suporter devotat al întăririi relațiilor transatlantice, a cărui îndelungată experiență în funcții de stat și diplomatice îi va fi de ajutor în noua funcție”, spunea Stoltenberg. Dacă l-ar fi văzut pe Geoană acum câteva zile cum își plimba înfumurarea printr-un select restaurant bucureștean, făcând paradă de propria-i prezență de parcă ar fi avut „NATO” tatuat pe frunte, probabil ar fi revenit asupra declarației. Și atunci, totul se reducea la ceea ce este scris în CV-ul domnului „Mihaela, dragostea mea”: e suporter al Rapidului.
Căutam cu totul altceva pe internet când am dat peste o trimitere către Mircea Geoană. Simpla curiozitate gazetărească m-a făcut să o accesez și uite cum am dat peste un site binecunoscut, unde, în dreapta, trona poza insului. Dedesubt, la „Carieră”, scria „ministru de Externe, ambasador în SUA, președinte PSD”. Iar la „Evenimente importante” era menționat un singur lucru: „În 2005, Ion Iliescu l-a făcut «prostănac»”. Suficient pentru a fi numit secretar general adjunct al NATO? Sau renunțăm la primul semn de întrebare?
Ne apără deși nu ne atacă nimeni
„Desemnarea mea în această funcție este o recunoaștere a faptului că România este un aliat serios, care își ia în serios angajamentele , care cheltuiește 2% din PIB pentru apărare, obligațiile noastre asumate în cadrul Alianței”, declara Mircea Geoană imediat după numirea lui în cel de-al doilea post din conducerea NATO. Să te lauzi că ești în stare să cheltuiești 2 la sută din PIB pentru înarmare nu cred că este un lucru extraordinar. Apoi, nu mi se pare că ar fi vorba de apărare. Nu am auzit și nici nu am văzut să ne atace cineva, exceptând închipuirile aberante ale unui fanatic ce alimentează subiectul la o televiziune de nișă și halucinațiile unor ambasadori americani. Rușii nu ne-au încărcat în rucsac și n-au fugit cu noi în stepă, ungurii nu ne-au luat Transilvania, afganii sunt prea departe ca să fie interesați de noi și nici rămășițele ISIS nu dau semne că ar vrea să ne fure mămăliga. În aceste condiții, mă izbesc de aceeași dilemă. Este suficient pentru ca Geoană să fie numit secretar general adjunct al NATO? Sau renunț la primul semn de întrebare?
Prietenul la cererea DNA se cunoaște
Ceva, totuși, l-o fi recomandat pe Geoană pentru numirea în funcție. Poate dârzenia și talentul lui de a fi veșnic atârnător pe lângă Marian Vanghelie, fără de care, într-o anume perioadă, nu ar fi existat. A fost o prietenie sinceră și frumoasă, dar, ca orice este frumos, nu a durat la nesfârșit. Când Vanghelie fusese luat la ochi pentru fapte de corupție, ulterior dovedite ca inexistente, primul care s-a gândit să-l ajute a fost Mircea Geoană. A dat fuga la DNA și a predat cele trei ceasuri pe care le primise cadou de la fostul primar al Sectorului 5. Două Vacheron Constantin si unul Glashutte model Panomatic Crono. O nimica toată, după aprecierea lui Geoană, de aia nici nu le-a mai menționat în declarația de avere. Câteva zeci de mii de euro, în realitate. Și, în semn de apreciere față de prietenul său, a declarat în fața instanței că nu le-a purtat niciodată. Aici nu este vorba de o poveste cu trei ceasuri, ci de una despre prietenie, care scoate în evidență caracterul imaculat al fostului ambasador român în SUA.
România condusă de Vântu
De altfel, întreaga poveste de viață a lui Geoană este tulburătoare. Doasarul cu mita primită de la Vântu, cel care i-a sprijinit ascensiunea spre funcția de președinte al României, s-a prescris. Banul e ochiul dracului, se spune, dar se mai spune și că „Prostănacul” nu avea atâta tărie să-l înfrunte. Te pui cu dracul? Nu se poate. Băsescu, un alt diavol, i-a tăiat elanul spre Președinție, dându-l în vileag că înaintea confruntării cu el s-a refăcut în piscina lui Vântu. Acum, unii îl consideră pe Geoană un erou căruia, prin metode murdare, i-a fost furat locul de la Cotroceni. Nu pot să îmi imaginez cât a fost de bine sau cât a fost de rău. În schimb, pot să îmi imaginez cum ar fi arătat România condusă de Sorin Ovidiu Vântu, că doar nu era să o conducă Geoană.
Și dacă e „flacăra roz”?
Pe undeva, cariera lui Mircea Geoană seamănă cu cea a Codruței Kovesi. A apărut de nicăieri și a ajuns în vârf. Fără eforturi. Cum naiba? Fără niciun sprijin? Chiar deloc? Kovesi este în vârful piramidei la Parchetul European, de la simplu procuror fără operă și vocație, Geoană este în topul NATO, plecând de la senator de Dăbuleni, cum i se spunea. Sau dinainte, dacă e să dăm crezare forțelor energetice care guvernează dedesubturile lumii? Or fi forțe mai deschise la culoare decât „flacăra violet”, cea care i-a curmat elanul spre președinție, după cum spunea consoarta Mihaela. O fi „flacăra roz”, parcă poți să știi? Or fi fost forțe care au șters din memoria colectivă afacerile lui Ionuț Costea, cumnatul jupânului de la NATO, trecutul revoluționar al soacrei, din decembrie ’89, și spectacolul grandios al lăcomiei în ceea ce privește casa pe care o avea de la RA-APPS. Or fi forțe energetice care, în loc să-l bată la fundul gol, i-au tras un șut în fund de a ajuns în vârful NATO. Exact acum mi-a venit ideea. Dacă e prieten cu ele, de ce mai are nevoie NATO de tancuri și avioane?
