Cu puștile de asalt pregătite, cu binoclurile îndreptate spre țărmul rusesc, soldații norvegieni păzesc cea mai nordică frontieră a NATO, singura încă deschisă oficial între Rusia și Europa.
Pe fiecare mal al râului Pasvik, care străbate jumătate din granița de 198 de kilometri dintre Norvegia și Rusia, turnurile de veghe se ridică deasupra bolții de pini și mesteceni. „Când am ajuns aici, la începutul anilor 2000, obișnuiam să jucăm fotbal cu grănicerii ruși”, a declarat pentru AFP sergentul Lars Erik Gausen. “În prezent, ne privim unii pe alții și abia ne salutăm”.
Unda de șoc nu a cruțat Arctica. Războiul din Ucraina a dat viețile peste cap într-o regiune sfâșiată între o rusofilie istorică, o economie dependentă de comerțul transfrontalier cu puternicul său vecin și nevoia de vigilență în fața amenințărilor hibride.
Norvegia este singurul vecin european al Rusiei care nu a fost niciodată în război cu aceasta. Dar “conflictul din Ucraina este o trezire bruscă pentru mulți”, explică generalul Yngve Odlo, șeful Comandamentului Operațional Norvegian.Drigada 200 de pușcași motorizați și brigada 61 de infanterie marină au fost printre primele care au fost trimise în Ucraina.
În mod neobișnuit, forțele norvegiene sunt acum mai numeroase decât trupele rusești în regiunea de frontieră.De cealaltă parte, în Peninsula Kola se află și temuta Flotă Nordică a Rusiei și cea mai mare concentrație de arme nucleare din lume.Norvegia, cu diplomația sa mereu pragmatică, este ultima țară occidentală care își menține deschisă frontiera, cel puțin pe hârtie.
Postul de frontieră de la Storskog, situat la 15 km de orașul-port Kirkenes, este singurul punct de intrare terestră pentru ruși în regatul scandinav și în spațiul Schengen.Cu toate acestea, Oslo a încetat de facto să mai elibereze vize turistice pentru ruși și și-a închis consulatul din Murmansk. Rezidenții de la frontieră, scutiți de vize în temeiul unui acord bilateral, și-au văzut documentele expirând.
Numărul persoanelor care au trecut frontiera a scăzut la 5.600 în iunie, față de 20.000-30.000 pe lună în urmă cu câțiva ani – în principal persoane cu dublă cetățenie și pescari.Economia locală din Kirkenes, care este în mare parte orientată spre Rusia, suferă crunt din cauza scăderii traficului transfrontalier.
Cel mai mare angajator privat, grupul Kimek, care obișnuia să trăiască din întreținerea navelor rusești, nu mai are voie să facă acest lucru din cauza sancțiunilor.
Pentru Marit Egholm Jacobsen, directoarea interimară a Barentssekretariat, o organizație dedicată cooperării transfrontaliere, va fi nevoie de „cel puțin” o generație pentru a restabili relația armonioasă pierdută între cele două părți ale granițelor.