AcasăPoliticaFricile UE: de la America First la Germany First

Fricile UE: de la America First la Germany First

Există frici la Bruxelles. Una este concentrată pe încercarea Washingtonului de a se decupla de China, mișcare care va duce spre un nou protecționism. Cealaltă se referă la alegerile americane de la mijlocul mandatului prezidențial(midterms), deoarece un Congres republican câștigător ar pune capăt sprijinului SUA pentru Ucraina.

Și mai există o mare frică: apropierea Germaniei de China, așa cum a făcut-o cu Rusia lui Putin, declanșând criza energetică în Europa.

Acțiunile recente ale SUA indică acum o revenire la unilateralismul și protecționismul caracteristic administrației fostului președinte Donald Trump. Dacă Joe Biden va preda controlul Senatului şi Camerei Reprezentanţilor republicanilor, implicațiile ar fi profunde.

E posibil ca un Congres controlat de republicani să reducă ajutorul destinat Ucrainei, mai ales banii. Iar modul în care Europa ar putea umple o gaură în ceea ce privește nevoile de finanțare ale Ucrainei – estimările reconstrucției țării pornesc de la 350 de miliarde de dolari – este o mare necunoscută.

De la începutul războiului, americanii au suportat povara financiară a aliaților în Ucraina. Potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială, SUA au oferit Kievului aproape 25 de miliarde de dolari în ajutor financiar și umanitar, precum și 27,5 miliarde de dolari în provizii militare – depășind cu mult cheltuielile UE.

Un astfel de Congres ar putea afecta, de asemenea, relația comercială transatlantică. Stimulentele majore ale Legii de reducere a inflației(IRA) pentru electrificarea vehiculelor sunt în prezent închise companiilor europene, deși piața europeană a vehiculelor electrice este deschisă pentru mașinile produse în SUA.Valabil și pentru semiconductori.

Pentru europeni, clauzele sunt doar protectionism  – o amintire a politicilor comerciale ale lui Trump „America First”.

Dar și UE poartă o vină. Germania, cea mai mare economie a blocului, insistă că China rămâne un partener comercial esențial, în ciuda tuturor dovezilor care arată contrariul.

Grupul chinez Cosco va controla 25% din afacerile portului Hamburg. Artizanul acestei tranzacții controversate nu este nimeni altul decât cancelarul Olaf Scholz care  a călătorit la Beijing în această săptămână pentru a se întâlni cu președintele Xi Jinping, însoțit de o delegație numeroasă de lideri de afaceri.

Companiile chinezești au proprietăți în majoritatea porturilor europene – Italia, Grecia, Spania, Belgia – iar principalii jucători sunt  Cosco Shipping Ports şi China Merchants Port Holdings. Evident, SUA nu vede cu ochi buni dependența UE față de piața chineză.

Același Scholz a adoptat luna trecută o abordare de sine stătătoare:  un pachet de 200 de miliarde de euro pentru economia țării, menit să atenueze impactul creșterii prețurilor la energie. Acest „Germany First” a declanșat revolta Franței și Italiei la Bruxelles.

Încheierea globalizării și decuplării de China pentru a forma un bloc politico-economic relativ închis dominat de SUA este noul model geopolitic pe care Washingtonul încearcă să-l promoveze. Dar Europa –  în ansamblu –  trăiește în umbra hegemoniei americane.

 

 

author avatar
Radu Jacotă Redactor
429 afisari

3 COMENTARII

  1. Scholz este ‘seful’ in Germania, dar sefii cu adevarat sant industrialiastii. Dupa ce Nato le-a spart conducta de gaze isi vad sfarsitul aproape, o alianta cu china-rusia este singura lor sansa. Asa ca Germania va rupe Europa in doua, est si vest, si evident ca nu va mai putea sta in Nato. Este inceputul sfarsitului dominatiei americane in Europa

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger