Frica, arma anului 2024

Endemic, sentimentul de criză, atât la nivel global, cât și local, a devenit cea mai periculoasă armă psihologică utilizată în prezent. Omenirea trăiește sub spaimă, este terorizată cu știri negative și previziuni sumbre. Dacă vă întrebați când vreodată am mai avut parte de așa ceva, căutați singuri răspunsul și-l veți găsi pe loc – în timpul pandemiei Covid, când întreaga planetă s-a supus ordinului de „lockdown”, ca într-un uriaș experiment social.

În Ucraina, contraofensiva s-a transformat într-o înfrângere costisitoare pentru Vest, răsturnând rezultatul așteptat al conflictului NATO vs. Rusia.

Cum va fi „eliminat” Zelenski

Ca un joc de șah blocat în mutări defensive, liniile de luptă de pe front abia s-au mișcat în 2023. Dacă anul trecut a debutat cu un consens – că invazia era, deja, o înfrângere strategică pentru Vladimir Putin, iar Rusia nu mai are armament nici măcar să-și apere capitala, Moscova -, luna decembrie a adus schimbarea retoricii atlantiste – Kremlinul trebuie adus la masa negocierilor, iar prezența Kievului acolo nu e neapărat necesară.

Acea stare de triumfalism exagerat a trecut.

Strategii NATO au mizat all-in pe o singură lovitură în sud-estul Ucrainei, unde s-a sperat că liniile defensive rusești vor fi străpunse, ceea ce trebuia să permită preluarea controlului asupra peninsulei Crimeea și a întregii coaste de la Marea Neagră. Prin pierderea Crimeei, un Putin umilit ar fi fost forțat să negocieze pacea în termenii dictați de SUA.

Acest joc de noroc a eșuat.

De-a lungul frontierei de nord și în spatele liniilor actuale din estul țării, soldații ucraineni sapă în grabă tranșee, sperând să reziste înaintării rusești. Acum, e vorba doar despre supraviețuire, iar pentru asta Volodimir Zelenski anunță că a pregătit o nouă mobilizare suplimentară a populației.

Căderea lui Zelenski e certă, se pune doar problema cum va fi scos din scenă. Fără doar și poate, la Kiev va ajunge generalul Zalujnîi, preferatul populației și personajul care a înțeles cel mai bine care este realitatea de pe front.

Fâșia Gaza și implicațiile ascunse

Pe măsură ce la Kiev se dau lupte grele (mai ales pentru menținerea puterii politice și militare), Unchiul Sam arată că și-a cam pierdut interesul pentru Ucraina. Atenția îi este distrasă, încă o dată, de ce se întâmplă în Orientul Mijlociu.

Diplomatic și mai ales militar, Israelul este dependent de Statele Unite, dar această relație nu se reflectă și în modul în care Tel Avivul ascultă de ce-i spune Washingtonul. Dimpotrivă, pare-se! Când emisarii americani îi cer lui Benjamin Netanyahu să nu escaladeze conflictul din Fâșia Gaza, acesta din urmă promite imediat să-l intensifice.

Israelul consumă într-un ritm alarmant proviziile donate de SUA. Până când SUA își vor putea crește producția de muniții și își vor reface arsenalul (ceea ce poate dura ani de zile), fiecare rachetă trasă în Fâșia Gaza slăbește puterea de descurajare a Americii.

Resursele militare ale SUA, disponibile pentru parteneri ca Ucraina și Israel, devin din ce în ce mai inegale față de angajamentele globale asumate de Casa Albă.

Iar asta oferă rivalilor o fereastră rară și neașteptată de a contesta direct autoritatea SUA.

Pornind de aici, niciun scenariu nu este de aruncat. Unii strategi se tem că, pe măsură ce producția de armament scade, iar izolarea diplomatică și indignarea internă cresc, Statele Unite vor fi nevoite să caute o soluționare rapidă a conflictului din Orientul Mijlociu. Logica evenimentelor (poate) duce la escaladare. Riscul extinderii în Liban e tot mai mare și, în plus de asta, blocada transportului maritim prin Marea Roșie, impusă de amenințările Yemenului, a arătat că Occidentul trebuie să plătească scump pentru sprijinul oferit Israelului, pe când puterile regionale sunt tot mai încrezătoare în a provoca direct Statelor Unite.

După ce a supraviețuit triumfător unui război cu Arabia Saudită care a durat ani de zile, conflict în care Riadul a desfășurat avioane și rachete furnizate de SUA, riscul unei campanii de bombardamente punitive americane de scurtă durată pare unul gestionabil pentru Mișcarea Houthi (Ansar Allah). Știind că America nu are apetit pentru un conflict mai larg, Sanaa a prins curaj și atacă direct escortele navale americane din Marea Roșie.

Atât de toxică, din punct de vedere geopolitic, este campania dusă de Israel în Fâșia Gaza, încât până și cei mai apropiați aliați din NATO ai Americii preferă să păstreze distanța față de „eforturile de securitate” din Marea Roșie. În același timp, Marina SUA se luptă să mobilizeze resursele necesare pentru a menține deschise rutele comerciale, funcția de bază a oricărui imperiu global.

În același timp, perspectiva unui atac asupra Iranului (un obiectiv prea ambițios, chiar și pentru Washington) este puțin probabilă, ceea ce nu poate decât alimenta apetitul Teheranului pentru a provoca Israelul.

Vedem o Americă suprasolicitată, care își epuizează forța maritimă prin desfășurarea excesivă a navelor în Marea Roșie. Brusc, ni se arată în fața ochilor dependența SUA de niște aliați europeni mai slabi și insuficient de dotați pentru a duce o bătălie de anvergură.

Ce se întâmplă acum în Marea Roșie trebuie privit ca o imagine a performanței navale a Americii. Iar proiecția pentru un viitor conflict din Pacific nu încurajează decât China.