Emmanuel Macron a numit al cincilea prim-ministru de la preluarea mandatului, adică unul la fiecare 18 luni. Franța este o țară care, în ansamblu, este predispusă la dezacorduri, pesimism și, într-o oarecare măsură, la autodistrugere, dar la nivel individual pare dedicată căutării ”joie de vivre”.
Întrebați dacă propriile lor vieți merg bine, francezii sunt susceptibili să răspundă „oui”. Întrebați dacă țara merge bine, ei vor răspunde aproape sigur „non”. Charles de Gaulle a spus că este imposibil să guvernezi o țară care are 246 de tipuri de brânză.
Franța are unul dintre cele mai ridicate niveluri de îndatorare din Uniunea Europeană, situându-se în prezent la 3,35 trilioane de euro, aproximativ 113% din PIB. Se preconizează că va urca la 125% până în 2030, potrivit Modern Diplomacy. Deficitul bugetar este deja estimat la 5,4-5,8% din PIB în acest an, cu mult peste limita de 3% impusă de blocul comunitar.
Planul de austeritate al fostului premier Francois Bayrou, care includea reducerea unor locuri de muncă din sectorul public, limitarea cheltuielilor sociale prin neindexarea pensiilor la inflație și eliminarea a două zile de sărbătoare legală, a fost vehement contestat de partidul de dreapta Rassemblement National, de socialiști și de partidul de stânga France Insoumise.
Mulți francezi solicită demisia lui Macron, însă nu sunt de acord cu planuri menite să controleze finanțele națiunii. Nu e clar cum se va descurca Sebastien Lecornu, al doilea prim-ministru în opt luni, pe fondul instabilității politice continue.
Paradoxal, Franța intenționează să-și mărească cheltuielile militare la 64 de miliarde de euro în 2027, dublu față de 2017. Macron, președinta Comisiei Europene Ursula Von Der Leyen și noul cancelar german Friedrich Merz au invocat în repetate rânduri o presupusă amenințare rusă ca motiv pentru creșterea bugetelor de apărare în întreaga UE. Să fie o manevră pentru a-și acoperi eșecurile economice interne?
De 50 de ani, francezii au votat pentru schimbare, într-un fel sau altul, în aproape toate alegerile naționale. Și neîncrederea lor față de toți politicienii și toate reformele este acum amplificată de „sălile de oglinzi” online prin intermediul platformelor de socializare care seamănă discordie – fără ca vreo schimbare să se întrevadă.
Ceea ce De Gaulle a vrut să transmită în comentariile sale definește Franța sucită: este imposibil să guvernezi o țară care se află într-o continuă contradicție cu ea însăși, o țară care cere constant schimbări și totuși respinge toate eforturile de schimbare.