AcasăPoliticaFostul premier Tudose dă de pământ cu măsura anunțată de Guvern: ”La...

Fostul premier Tudose dă de pământ cu măsura anunțată de Guvern: ”La mine, la Brăila, nu se închide nicio piaţă” – VIDEO

Fostul premier Tudose dă de pământ cu măsura Guvernului: ”La mine, la Brăila, nu se închide nicio piaţă” - VIDEO

După ce Ludovic Orban a venit cu explicații despre măsurile care intră în vigoare de luni, inclusiv cu privire la închiderea piețelor, mai precis a suspendării activității în piețele care funcționează în spații închise, fostul premier Mihai Tudose a anunțat pe un ton categoric cum stau lucrurile în Brăila.

”Vă spun că la mine, la Brăila, duminică primarul s-a implicat, ne-am implicat cu toţii, nu se închide nicio piaţă”, a fost auzit spunând Tudose, luni după-amiază, de la sediul central al PSD-ului, după o ședință a conducerii formațiunii.

Tudose a explicat și de ce anume se întâmplă acest lucru – pe ideea că s-au găsit soluții alternative. ”Asigură primăria nişte spaţii, acele căsuţe care erau folosite pentru sărbătorile de iarnă, în parcul de Moş Crăciun, vor fi montate pentru zona de lactate, carne, iar în rest vor fi organizate fluxuri în piaţă, mai pleacă câte un perete, câte un geam – ca să fie spaţiu deschis, se ia temperatura la intrare şi aşa mai departe, dar nu închidem pieţele, fiindcă nenorocim o mulţime de oameni”, a menționat vicepreședintele PSD.

Totodată, Mihai Tudose nu s-a ferit să califice în termeni duri decizia luată, și nu doar din prisma micilor producători autohtoni, ci și a cumpărătorilor. ”E o crimă ceea ce au încercat să facă. (…) Sunt şi pe partea cealaltă cumpărători care doresc să cumpere ceva şi sunt legături tradiţionale făcute în ani, îmi iau roşii de la tanti sau de la nenea (…). Nu poţi să strici aşa ceva printr-o măsură absolut idioată (închiderea piețelor-n.n), (…) din dorinţa de a arăta că fac ei ceva. Fac pe dracu’, iertați-mă!”, a susținut Tudose, în fața presei.

Ce spunea premierul Orban

Anterior în cursul acestei zile, premierul a prezentat scuze celor direct afectați de aceste măsuri restrictive. ”Sunt decizii care, cu siguranță, vor afecta anumite categorii ale oamenilor, ale românilor. Le cer scuze, dar trebuie să luăm aceste măsuri pentru că a nu lua nicio măsură ar fi un act de lipsă de responsabilitate.

Practic am luat decizii care vizează câteva domenii – cum este decizia de a suspenda o perioadă de timp funcționarea activităților în piețe închise”, a susținut Ludovic Orban.

author avatar
Cristina Stefan
270 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger