Cauta

Fostul PDL, incolonat de procurori in dosarul Elenei Udrea

Fostii membri PDL fac coada la DNA pentru a da declaratii in dosarul fostei lor colege, Elena Udrea. Dupa Vasile Blaga, Ioan Oltean si Anca Boagiu, ieri a venit randul altor “portocalii” sa dea cu subsemnatul in fata anchetatorilor.

Emil Boc

Actualii penelesti Emil Boc, Sulfina Barbu si Gheorghe Flutur au fost citati ca martori in legatura cu spaga primita de Elena Udrea de la Bogdan Buzaianu.

Se dau curati ca lacrima

Fostul premier Emil Boc a declarat ca nu l-a cunoscut si intalnit niciodata pe Bogdan Buzaianu si nici nu are cunostinta de existenta vreunei sponsorizari din partea acestuia pentru PDL. „Sunt convins ca dna Elena Udrea va face precizarile necesare. Personal, nu l-am cunoscut, nu l-am intalnit niciodata pe domnul Buzaianu si nici nu am cunostinta de existenta vreunei sponsorizari sau intentii de sponsorizare din partea acestuia pentru PDL”, a afirmat Emil Boc, fost presedinte al PDL, in legatura cu declaratiile Elenei Udrea potrivit carora s-ar fi primit bani negri la partid, iar persoane din conducere ar fi stiut despre acest lucru. De asemenea, fostul ministru Sulfina Barbu sustine ca Elena Udrea probabil incearca sa arunce vina si pe alte persoane prin declaratiile referitoare la faptul ca mai multi lideri ai PDL ar fi stiut ca Bogdan Buzaianu aducea la partid mai multi bani. „Cred ca este dificil pentru o persoana care este cercetata penal si in atat de multe dosare si probabil ca incearca sa arunce vina si pe ceilalti. Nu stiu care sunt motivele domniei sale, dar eu sunt convinsa ca vor stabili cei din justitie adevarul si vinovatii”, a afirmat Sulfina Barbu. Intrebata daca stia ca partidul a fost finantat din bani negri, ea a precizat: „Categoric nu. (Era finantat — n.r.) din cotizatii si din donatii”. La randul sau, Gheorghe Flutur a tinut sa precizeze ca “am raspuns la toate intrebarile procurorului de caz. Nu cunosc niciun element, nu am cunostinta de aceasta finantare de care se vorbeste, n-am vazut aceste persoane niciodata. Cercetarea este in curs”, a spus Flutur dupa audieri.

Ultimele stiri

  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 4 iulie 2025 – Te vei bucura de compania celor care te iubesc
  • Alege ce citești
  • Frenezia listărilor: Hong Kong depășește Wall Street
  • Software open source: S-CORE, ambiția producătorilor auto europeni
  • Ion Sterian, Transgaz: Astăzi s-a încheiat Subtraversarea fluviului Dunărea, parte a infrastructurii Conductei de transport gaze naturale “Țărmul Mării Negre-Podișor”
  • Marcel Ciolacu: „Austeritatea oarbă NU reduce deficitul – îl adâncește”
  • Comisia Europeană, în extaz. Guvernul taie fix programele de dezvoltare a industriei românești
  • Nu ai bani, poți să mori. Sute de mii de români, lăsați fără asigurare medicală
  • Exit mobile version