AcasăPoliticaFostul ministru iese la rampă. Tătaru: „Este nevoie de asumare, decizii și...

Fostul ministru iese la rampă. Tătaru: „Este nevoie de asumare, decizii și mai puțin populism”

Fostul ministru iese la rampă. Tătaru: „Este nevoie de asumare, decizii și mai puțin populism” (sursa foto: Facebook)

În plină perioadă dificilă provocată de noul coronavirus și în așteptarea rezultatelor negocierilor în vederea stabilirii unui noi guvern, pe care a fost desemnat să îl formeze Nicolae Ciucă, liberalul care a condus, până la un moment dat, Ministerul Sănătății a transmis un mesaj menit să ajungă în principal la urechile oamenilor politici.

„Cred că a venit momentul, la mai bine de 30 de ani de la Revoluție, să facem acel DECLIC.
Componenta medicală este importantă într-o societate. Câți dintre cei dragi, cunoscuți de-ai dumneavoastră au plătit cu picături de sănătate sau chiar cu viața pentru că au crezut fără se se informeze, fără să ceară părerea medicilor ?!

Pentru că în tot acest timp ne-am confruntat, nu numai cu această revoltă antivaccin, ci și antisistem medical”, susține Nelu Tătaru, într-o postare transmisă marți, pe Facebook.

Tătaru: Este nevoie de asumare, decizii și mai puțin populism

Mesajul transmis de către fostul șef de la Ministerul Sănătății, în perioadă de criză sanitară, are drept principală țintă actanții scenei politice. Liberalul pune accent pe faptul că sunt necesare asumări și decizii. „Pentru a depăși această criză sanitară, atât clasa politică, cât și corpul medical trebuie să meargă mână în mână, să găsească soluții.

Unele lucruri nu mai suportă amânare! Politicienii ar trebui să înțeleagă că partea medicală e a medicilor, iar partea politică e a politicienilor, dar suntem într-o criză sanitară.
Este nevoie de asumare, decizii și mai puțin populism”, transmite medicul Nelu Tătaru.

Mai mult, fostul ministru, devenit consilier onorific al premierului Cîțu, a ales să mai puncteze asupra unui aspect, în încheierea mesajului pe care l-a transmis, marți, 26 octombrie, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare: „Să nu uităm că atât credința, cât și știința există pentru a veni în ajutorul nostru, iar acum avem nevoie de vindecare din punct de vedere sanitar, economic, social etc.”

Cifrele de la GCS

Cele mai recente informații despre situația generată de noul coronavirus la nivel național, transmise luni de Grupul de Comunicare Strategică, indicau faptul că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.187 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Și că la Terapie Intensivă sunt internați 1.855 de pacienți.

„Până astăzi, 25 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.571.115 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.275 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.331.225 de pacienți au fost declarați vindecați”, conform GCS.

108 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger