AcasăPoliticaFost ministru PNL, concluzie sumbră: ”Nu se va reface coaliția. S-a terminat”

Fost ministru PNL, concluzie sumbră: ”Nu se va reface coaliția. S-a terminat”

(sursa foto: Facebook/Violeta Alexandru)

Continuă să apară ecouri ale anunțului venit, luni seară, de la Cotroceni, respectiv cel privind desemnarea lui Dacian Cioloș drept candidat la funcția de premier. În tot acest context, nu sunt puțini cei care se întreabă dacă mai sunt șanse de refacere a coaliției de guvernare.

Fostul ministru liberal al Muncii, Violeta Alexandru, una dintre vocile din partid care l-au susținut pe Ludovic Orban, în cursa pe care acesta a dus-o în încercarea de a obține un nou mandat în fruntea PNL-ului, la congresul de luna trecută, a transmis un mesaj într-o notă sumbră. Aducând în discuție, pe lângă situația politică actuală și pe cea sanitară, generată de noul coronavirus. Și orgoliile care nu și-ar avea locul.

”Acum, sincer, chiar doriți să ne păcălim singuri, să ne amăgim? Avem timp? E momentul, cu ambulanțele transportând bolnavii și staționând cu orele în curtea spitalelor ca să se elibereze un loc pentru internare, să analizăm când i-a trimis D. Cioloș SMS-ul lui F. Cîțu și ce i-o fi răspuns acesta, dacă i-a răspuns?

Groaznic trebuie să fie pentru un doctor să decidă pe cine internează și pe cine nu, în condițiile în care nu mai sunt locuri. Deja întreținerea e mai scumpă și nici nu am intrat în iarnă. Și noi când ne certăm când nu ne vorbim, împingem lucrurile spre variante groaznice, avem orgolii. Putem să cerem la nesfârșit public #faraorgolii. De fapt, avem”, susține Violeta Alexandru, prin intermediul unei postări pe Facebook.

Fosta șefă de la Ministerul Muncii: Prefer să accept realitatea decât să mă păcălesc singură

Analizând lucrurile, liberala se arată sceptică în privința șanselor de refacere a coaliției.

”Sunt persoane mai sofisticate decât mine în crearea de strategii. Eu sunt pentru lucrurile simple, clare și transparente. Mă ajută și comunicările publice ale conducerii PNL precum și comunicarea cu parlamentarii. Prefer să accept realitatea decât să mă păcălesc singură. Nu se va reface coaliția. S-a terminat.

Să zicem că s-ar întâmpla ceva extraordinar și stabilizăm lucrurile. Și dacă apucăm să schițăm, să propunem ceva reforme – nu se vor putea implementa pentru că nu mai există, după cât am atacat USR, după cum încercăm să ne convingem asupra situației create, un sprijin solid, pro-reforme în Parlament (avem, desigur, varianta PSD – PNL va plăti un cost enorm pentru această mișcare care se va vedea, oricât am ascunde). Și, cel mai grav, nici nu mai au oamenii încredere. Vor pune la îndoială eficiența oricărei propuneri”, consideră Violeta Alexandru.

Și mai e un aspect pe care a ținut să-l menționeze fostul ministru al Muncii, sub forma unei previziuni. ”Cu o societate care nu mai are încredere în tine, cu greu mai faci treabă sau mai iei măsuri corecte. Pe fondul a ceea ce se anticipează în lunile următoare, pare că România va fi aruncată în brațele populiștilor”, a mai scris Violeta Alexandru.

Orban, despre decizia preşedintelui: Este mai degrabă o cacealma

De altfel, Ludovic Orban a făcut, marți, de la Parlament, primele declarații după ce luni seară s-a aflat că președintele Iohannis a decis să-l desemneze pe Dacian Cioloș drept candidat la funcția de premier.

Criza politică trebuie să înceteze imediat, pentru că România şi românii au nevoie de un guvern stabil, care să beneficieze de o majoritate parlamentară care să susţină toate măsurile de combatere a crizei pandemice, de combatere a crizei economice care bate la ușă, de combatere a efectelor negative pentru viaţa de zi cu zi a românilor. (…) Din păcate, decizia de ieri (luni-n.n.) a preşedintelui este mai degrabă o cacealma, care nu numai că nu are ca obiectiv soluţionarea crizei, ci are ca efect prelungirea crizei politice şi guvernamentale şi adâncirea crizei politice şi guvernamentale”, a susținut Orban.

Din câte a mai declarat fostul lider al PNL-ului, ”este evident pentru fiecare om care cunoaşte situația politică din România (…) că, în ciuda bunelor intenţii ale USR-PLUS şi ale lui Dacian Cioloş (…), desemnarea ca prim-ministru a lui Dacian Cioloş nu ţine cont de principiul locialităţii constiuţionale (…) şi nu ţine cont de faptul că desemnarea trebuie să se facă în persoana unui premier care să aibă cu adevărat şansa de a obține o majoritate parlamentară”.