Cauta

Fost ministru al Muncii, replică usturătoare: „Iar i-a crescut lui Superman-Cîțu economia/Așa e când pui un premier prăfuit!”

(sursa foto: facebook/Marius Budăi)

Anunțul pe care l-a făcut Florin Cîțu, miercuri, pe o rețea de socializare, în care scrisese, între altele, că „economia României crește, parametrii economici generali se îmbunătățesc”, nu a fost trecut cu vederea în PSD.

Deputatul social-democrat Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a reacționat ironic la adresa lui Florin Cîțu, folosind apelativul „Superman”, atribuit premierului interimar. „Iar i-a crescut lui Superman-Cîțu economia, ne anunță prăfuitul (așa cum i-a zis Orban) încă de la prima oră”, a scris Budăi, pe Facebook.

sursa foto facebookMarius Budăi

În acest context, fostul ministru social-democrat nu scapă din vedere nici spusele lui Sorin Cîmpeanu. „Pe semne (sic!) că ministrul Educației nu a apucat să simtă creșterea lui Cîțu, din moment ce a anunțat că nu mai are bani de salarii pentru profesori. Mai știți cum ne acuzau pe noi, lună de lună, că nu mai avem bani de salarii!? Noi am avut, ei nu! Tot așa ne acuzau că ne împrumutăm prea mult, dar ei au dus datoria publică la peste 50% din PIB.

La fel ne acuzau că nu ne vom încadra în deficitul de 3% din PIB (am făcut-o), dar ei l-au dus la 10% din PIB. Și, cu toate acestea, nu au sprijinit mediul de afaceri, nu au mărit alocații, salarii și pensii, iar acum nu mai au nici bani să le plătească. Așa e când pui un premier prăfuit!”, susține Budăi.

Cîțu: Economia României crește, parametrii economici generali se îmbunătățesc

Reacția deputatului PSD vine pe fondul mesajului în notă pozitivă transmis de Cîțu. Dar și după ce liberalul aflat în fruntea Ministerului Educației făcuse referire la rectificarea bugetară, cu trimitere la salariile profesorilor – VEZI AICI.

„Am promis la începutul anului creștere economică record și un deficit bugetar mai mic că urmare a creșterii veniturilor bugetare, fară să creștem taxe, și controlul cheltuielilor bugetare. Asta am făcut. (…) Economia României crește, parametrii economici generali se îmbunătățesc, iar acum avem nevoie de maturitate politică pentru a susține trendul pozitiv”, a susținut, între altele, Florin Cîțu, la primele ore ale zilei de miercuri, pe aceeași rețea de socializare.

Orban, atac la actuala conducere a PNL-ului. Săgeți la Iohannis

Budăi face trimitere la recentele declarații pe care le-a făcut Ludovic Orban, marți, în plenul Camerei, când și-a anunțat retragerea din grupul parlamentar al PNL-ului.

„Nu îmi dau încă demisia din PNL. Este partidul căruia i-am dedicat toată viața matură”, a afirmat Orban, de la microfonul sălii Parlamentului.

În schimb, politicianul a susținut că, pentru a rămâne în Partidul Național Liberal și a se reîntoarce în grupul PNL „trebuie îndeplinite câteva condiții”: „Conducerea ruptă de realitate, din cauza unui nor de prafuri, trebuie să se ducă acasă. Deputații PNL să renunțe la golf. (…) PNL trebuie să se întoarcă cu fața la cetățean și cu spatele la chiriașul de la Cotroceni”.

Ultimele stiri

  • Incident înspăimântător! Focuri de armă în Capitală. Un bărbat a tras cu pistolul în direcția unei terase din Sectorul 3
  • Cum explică judecătoarea Scântei decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale: Îmi pare rău că CCR nu a găsit prilejul de a explica oamenilor și poate de a ne cere scuze
  • Percheziții DNA la Primăria Mangalia și la domiciliul edilului
  • Politica și aviația
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 20 august 2025 – Aveți nevoie să vă reîncărcați bateriile
  • Alege ce citești
  • Mulțumim, USR! Mulțumim, Nicușoare: nu mai contăm deloc!
  • Ceferiștii ies în stradă: ”Opriți privatizarea companiei!”
  • Chelsea, obligată să vândă de 350 de milioane!
  • Exit mobile version