Cauta

Formularul digital de intrare în România. Rafila, explicații: „Este un document care ne ajută să putem să…” – VIDEO

(sursa foto: Guvernul României/Facebook)

După ce la începutul ședinței de Guvern de miercuri, 15 decembrie, s-a aflat chiar de la premierul Ciucă faptul că urmează să se aprobe proiectul de ordonanță de urgență pentru implementarea formularului de intrare în România pentru pasageri, s-a anunțat că această OUG a primit undă verde.

Ministrul Sănătății a venit cu explicații, anunțând cine trebuie să completeze acest formular, dar și în ce interval.

„Este vorba despre adoptarea unui act normativ care practic se înscrie în preocuparea care există la nivelul UE privind limitarea transmiterii noii tulpini emergente Omicron despre care ştiţi foarte bine avem şi în România deja 10 cazuri.

Și în acest sens, România s-a aliniat deciziei Comisiei Europene 1212/2021, în ceea ce priveşte instituirea unui sistem de formulare digitale de localizare a pasagerilor, ca parte a procedurilor de notificare a alertelor în cadrul sistemului de avertizare timpurie şi răspuns instituit în legătură cu ameninţările transfrontaliere”, a punctat Alexadru Rafila.

Ministru: Nu este un document care împiedică în vreun fel circulaţia

Ministrul Sănătății a explicat faptul că acest document ajută DSP-urile să poată face mai rapid anchetele epidemiologice.

„Nu este un document care împiedică în vreun fel circulaţia. Dimpotrivă este un document care ne ajută să putem să localizăm rapid contacţii unei persoane infectate şi direcţiile de sănătate publică să poată să facă rapid anchetele epidemiologice şi să ia măsurile care se impun de testare sau de izolare, după caz, a persoanelor infectate.

Nu este altceva decât o procedură de identificare rapidă a contacţilor persoanelor infectate”, a precizat Alexandru Rafila, în fața presei, la finalul şedinţei de miercuri a Cabinetului Ciucă.

Când trebuie completat

Totodată, Rafila a mai anunțat când anume trebuie completat acest document. „Cetăţenii români trebuie să completeze acest certificat cu 24 de ore înainte de intrarea – toţi călătorii, indiferent de cetăţenie – de intrarea în România.

Dacă nu reuşesc să facă acest lucru, trebuie să-l completeze, pot să meargă la domiciliu, trebuie să-l completeze într-un interval de 24 de ore, sub sancţiunea unei amenzi dacă cumva nu respectă acest interval”, a mai anunțat ministrul Sănătății.

Cine trebuie să completeze formularul

Premierul Ciucă declarase, la începutul ședinței de Guvern de miercuri, faptul că „începând cu 20 decembrie, persoanele care vin în țara noastră trebuie să completeze formularul digital de intrare în țară, document utilizat deja la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană. Noua tulpină SARS-C-V-2 și situația epidemiologică din țară impun măsuri de protecție cât mai eficiente în România, mai ales acum, când se apropie sărbătorile de iarnă”.

Formularul digital de intrare în România este dezvoltat de Serviciul de Telecomunicații Speciale, a mai punctat premierul. ”Și trebuie completat de toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloacele de transport pentru persoane, rutiere sau navale.

Acest document poate fi completat electronic accesând site-ul plf.gov.ro, urmând a fi completat și prezentat la intrarea în țară personalului autorizat din punctele de trecere a frontierei. Datele completate în formular sunt accesate doar de angajații autorizați ai Direcțiilor de Sănătate Publică și pot fi folosite strict în scopul desfășurării anchetelor epidemiologice”, a mai fost auzit spunând premierul Nicolae Ciucă.

Ultimele stiri

  • Bitcoin depășește 120.000 de dolari. Congresul SUA se pregătește pentru „săptămâna cripto”
  • Televiziile și Litoralul. Știri catastrofice despre nimic 
  • Sondaj de dată recentă: Cum arată intențiile de vot ale românilor. AUR, cu mult în fața celorlalte partide din top 3
  • Beach, Please! – Festivalul unde România e scuipată în față, copiii ajung la spital, iar statul se uită pe TikTok
  • ANM, prognoză specială pentru București, până miercuri. Caniculă și disconfort termic/Când sunt anunțate ploi și descărcări electrice
  • Cutremur puternic în Spania, resimțit și în zone turistice
  • Încep înscrierile pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat/Care este calendarul
  • Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută și supusă votului luni, în Parlament
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 14 iulie 2025 – Iubirea îți zâmbește, bucură-te de moment!
  • Exit mobile version