Ministrul de Finanțe, liberalul Florin Cîțu, a lansat o serie de acuzații la adresa social-democraților chiar în timpul congresului PSD. Șeful Finanțelor a afirmat că PSD nu se schimbă, este tot partidul lui Liviu Dragnea, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov şi Sorin Grindeanu. Singurul obiectiv al formaţiunii, crede Cîțu, este „să omoare sectorul privat”.
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, intervine în timpul Congresului PSD și susține că în ciuda mesajului de schimbare, cei de la PSD rămân cu aceeași mentalitate și sunt „criminalii economiei”.
„PSD -ul nu se schimbă. Este tot PSD-ul lui Dragnea, Tudose, Dancila , Valcov, Grindeanu care are un singur obiectiv- să omoare sectorul privat. Senatul a respins vineri programul Guvernului de garantare a leasing-ului pentru IMM-uri. Faptele și voturile socialiștilor arată clar cine sunt, criminalii economiei. #RomaniaFaraPSD”, scrie Florin Cîțu pe pagina lui de Facebook.
Congresul PSD are loc sâmbătă la Palatul Parlamentului. Pentru şefia PSD candidează Marcel Ciolacu şi Eugen Teodorovici, cel din urmă nefiind prezent la eveniment.
Grindeanu: Un nou început pentru PSD
Fostul premier Sorin Grindeanu va candida pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, în echipa lui Marcel Ciolacu. Asta înseamnă că va renunța la conducerea ANCOM.
Grindeanu a făcut declarații înainte de începerea Congresului PSD. „Congresul de astăzi va însemna un nou început pentru Partidul Social Democrat, cel mai important partid din România, care, astăzi, îşi va arăta forţa şi dorinţa de a câştiga atât alegerile locale, cât şi alegerile generale”, a spus Sorin Grindeanu, înaintea începerii Congresului extraordinar al PSD.
Sorin Grindeanu candidează pentru postul de prim-vicepreşedinte al PSD, în echipa de conducere a lui Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu: PSD trebuie să se rupă de trecut
Președintele interimar al social democraților, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă, înainte de Congresul extraordinar al partidului, că PSD trebuie să se rupă de trecut. Acesta susține că partidul a fost folosit pe post de „cheie la ușile justiției”, cu referire la mandatul lui Liviu Dragnea în fruntea partidului.
Ciolacu a promis că în mandatul său, justiția va rămâne acolo unde îi este locul, în sala de judecată. A făcut astfel aluzie la ceea ce s-a întâmplat în mandatul fostului lider PSD, Liviu Dragnea.