AcasăPoliticaFlorin Cîțu, prima reacție după incendiul de la spitalul din Ploiești

Florin Cîțu, prima reacție după incendiul de la spitalul din Ploiești

Cîțu, prima reacție după incendiul de la spitalul din PloieștiCîțu, prima reacție după incendiul de la spitalul din Ploiești (sursa foto: Facebook)

O nouă dramă a lovit un spital din țară. Totul, în plină perioadă dificilă cauzată de COVID-19. S-a aflat o primă reacție a premierului interimar Florin Cîțu, liderul PNL.

În tot acest timp, familiile a doi pacienți, care au murit în urma unui incendiu izbucnit joi dimineață la o unitate spitalicească din Ploiești, se confruntă cu durerea pierderii oamenilor dragi. Iar o infirmieră se află în grija medicilor din Capitală, la Floreasca, acolo unde a fost transferată după ce a suferit arsuri.

Cîțu a transmis condoleanțe familiilor celor doi pacienți care și-au pierdut viața. „Din păcate, astăzi a avut loc un incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești, la o secție suport Covid-19. Doi pacienți au murit, iar o infirmieră a suferit arsuri. Transmit condoleanțe familiilor celor doi pacienți”, stă scris într-un mesaj transmis de Florin Cîțu, postat pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Cîțu: Am fost în permanentă legătură cu secretarul de stat Raed Arafat și cu ministrul Sănătății

Cîțu ține să precizeze că a ținut legătura cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, dar și cu ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

„Infirmiera este transferată la Spitalul Floreasca, unde va fi tratată. A fost activat planul roșu, am fost în permanentă legătură cu secretarul de stat Raed Arafat și cu ministrul Sănătății, Cseke Attila, pentru a mă asigura că avem locuri pentru pacienți, 15 dintre ei au fost transferați. Vom vedea care este cauza incendiului, o anchetă a început”, menționează Cîțu.

Florin Cîțu: Am cerut de fiecare dată ca spitalele să fie pregătite pentru valul 4

Totodată, premierul interimar a făcut o remarcă similară celei venite de la ministrul Cseke Attila, referitor la o suprasolicitare a sistemului medical – VEZI AICI. Și a adus din nou în discuție pregătirea valului 4 al pandemiei.

„Astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete! Am cerut de fiecare dată ca spitalele să fie pregătite pentru valul 4, să existe avizele necesare, instalațiile de oxigen să fie controlate.

Ne confruntăm cu o suprasolicitare a sistemului medical din cauza valului 4 și toți cei implicați trebuie să se asigure că sunt luate toate măsurile pentru siguranța pacienților! Și repet: singura soluție prin care putem lua presiunea de pe spitale este să ne vaccinăm în continuare”.

139 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger