AcasăPoliticaFirea s-a săturat de lamentările Guvernului Cîțu: Trebuie să aplice legea și să mărească pensiile, nu să se plângă toată ziua

Firea s-a săturat de lamentările Guvernului Cîțu: Trebuie să aplice legea și să mărească pensiile, nu să se plângă toată ziua

Firea s-a săturat de lamentările Guvernului Cîțu: Trebuie să aplice legea și să mărească pensiile, nu să se plângă toată ziua - Ziarul NationalFirea s-a săturat de lamentările Guvernului Cîțu: Trebuie să aplice legea și să mărească pensiile, nu să se plângă toată ziua (foto: Facebook)

Recenta hotărâre a Curții Constituționale, pe tema pensiilor, continuă să genereze reacții la nivel politic.

De această dată, prim-vicepreședintele principalului partid de opoziție, PSD, cere Cabinetului Cîțu – prin intermediul unui mesaj tranșant transmis miercuri după-amiază- să respecte legea și să nu mai invoce lipsa banilor. ”CCR a decis că mărirea punctului de pensie cu 40% este constituțională!

Guvernul Cîțu trebuie să aplice legea și să mărească pensiile părinților și bunicilor noștri, nu să se plângă toată ziua că nu are bani, în timp ce se împrumută masiv!”, susține Gabriela Firea.

Mai mult, social-democrata le amintește actualilor guvernanți ce ar trebui să facă, în calitatea lor de reprezentanți ai Executivului. ”Sarcina Guvernului este aceea de a identifica și pune în practică soluții și politici economice care să ducă la creșterea încasărilor la bugetul de stat, din care să fie plătite pensii, nu să se plângă toată ziua buna ziua de lipsa banilor.

Guvernele de dreapta din ultima perioadă au dovedit că nu au viziune, nu au soluții, nu știu să facă politici publice, ci doar să taie, prin încălcarea legii!”, acuză Firea, în același mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Anunțul ministrului Muncii

Reacționând, la rândul său, la recenta hotărâre a Curții Constituționale, Raluca Turcan, liberala aflată în fruntea Ministerului Muncii, a susținut că ”efortul bugetar pentru aplicarea acestei legi este unul de aproximativ 138 de miliarde de lei pe an, ceea ce, în momentul de față, este greu de suportat de către bugetul statului”.

Totodată, ministrul PNL a adus în discuție și sustenabilitatea sistemului de pensii. ”Cert este că, din punctul nostru de vedere, atunci când vorbim de pensii, cred că cel mai important lucru pe care trebuie să îl garantăm este plata lor, sustenabilitatea sistemului de pensii şi nu mai puţin important este să avem şi echitate şi contributivitate în sistemul de pensii”, a mai afirmat Raluca Turcan.

95 afisari

Ultimele știri

FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”

Un caz la care au fost chemați să intervină pompierii din Giurgiu a impresionat, în a doua zi de Crăciun. A fost alertă în...

Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor

Salvamontiștii sunt la datorie și de Crăciun. Câteva zeci de persoane din rândul celor aflați în această perioadă la munte au avut nevoie de...
spot_img