AcasăPoliticaFirea, încrezătoare în șansele sale în cursa pentru Primărie: „Bucureştiul arată mult...

Firea, încrezătoare în șansele sale în cursa pentru Primărie: „Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani” – VIDEO

sursa foto: captură video

Gabriela Firea, fosta șefă de la Primăria Capitalei, candidat al PSD în cursa pentru PMB la scrutinul din vară, a declarat vineri că are încredere în şansele sale la alegeri. Și asta pentru că, din câte a subliniat social-democrata, Bucureştiul „arată mult mai rău decât acum patru ani”.

Aflată la sediul PSD, Firea a fost întrebată de presă, vineri, 26 aprilie, dacă este de părere că Marcel Ciolacu îşi doreşte cu adevărat ca ea să câştige alegerile pentru Primăria Capitalei.

„Sunt convinsă că da, pentru că altfel, în acea zi foarte lungă, de 16 ore, de la Guvern, când a fost şedinţa Coaliţiei, nu mi-ar fi spus că aceasta este varianta cea mai bună pentru Bucureşti, pentru bucureşteni”, a răspuns Firea.

Firea: „Sunt foarte multe gropi, şobolani pe străzi”

„Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani, că este foarte multă mizerie, sunt foarte multe gropi, şobolani pe străzi, parcurile insalubre, nu s-a mai făcut nimic cu transportul public în comun, reţeaua de termoficare este deteriorată, doi ani nu s-au folosit cele 300 de milioane de euro, fonduri europene, obţinute de echipa mea şi atunci este normal, prin comparaţie, bucureştenii să considere că am avut un mandat mai bun şi să mă întorc la primărie pentru a îmi continua proiectele şi pentru a veni cu proiecte noi”, a mai afirmat Firea.

Ea a recunoscut că timpul este „un duşman”, pentru că în cazul său candidatura a fost anunțată târziu. Cel puțin comparat cu ceilalți competitori care și-au anunțat intenția de a intra în cursa pentru fotoliul de primar general al Capitalei.

„Este într-adevăr timpul un duşman, dar consider că nu un impediment, pentru că tot timpul poate să devină şi un prieten dacă mă voi adresa direct bucureştenilor în întâlniri directe, aşa cum am avut şi ca senator de Bucureşti şi voi avea în continuare şi prin intermediul presei”, a declarat Gabriela Firea.

author avatar
Andrei Coman
208 afisari

4 COMENTARII

  1. Nu ne lăsăm păcăliți iar de mafia Pandele-Firea. A-ți supt destul banii publici cu firme fantomă, DNA doarme, dar bucureștenii nu te vor alege

  2. Dara/chiar/totusi … di si lu’Ciolacu’i fuse sila/sa nu zic scarba ; pre cand auzi /Tantalaul dreak … c’ar fi din Cei mai Straluciti Romani ….. in Toate Cele !!!

  3. Fix, cum ziceai-cantai / odata : ” Ce’am avut si ce’am pierdut si in brata ce’am … ” pi la gurilii di metrou .
    Dara/chiara/totusi … di si nu’l vazusi si pre Bolovanu’ di pi Soba , cari cadea fix in crestetele cochilului /cladiri sfarmate la cutremur ??????????????????????
    Macar, Neicusoru’ … facau o treaba mare / o ripara pre Mita Biciclista di pi Biseria Amzei/ca si ‘mneai era expusa … la „cotremor” !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger