Cauta

Firea a plecat cu lacrimi in ochi de la Parchet. Senatoarea PSD a depus plangerea penala impotriva presedintelui

Insotita de avocatul sau, Gabriela Firea a depus, miercuri, la Parchetul General, plangerea penala impotriva sefului statului, pe care il acuza de „amenintare” si „santaj”.

Firea si aparatorul sau legal, Lucian Bolcas, au parasit sediul Parchetului la doar cateva minute dupa ce au ajuns in institutie, pentru a inregistra plangerea penala. Social-democrata a declarat ca s-a gandit foarte mult daca sa depuna sau nu demersul penal la adresa sefului statului, dat fiind faptul ca e Postul Pastelui, insa ca a ales sa faca, pana la urma, acest lucru, pentru a apara onoarea parlamentarilor. „M-am gandit foarte mult aseara daca sa vin sa depunem plangerea penala , dat fiind ca suntem in Postul Pastelui, Saptamana Mare. Va asigur ca, uman, l-am iertat, dar ca senator am obligatia sa apar onoarea Palramentului Romaniei. (…) Domnia sa foloseste te pupitrul prezidential pentru a-mi transmite mesaje persoanale. (…) Mi-a terfelit toti apropiatii”, a precizat Firea, mentionand, totodata, ca fiul sau cel mare a fost foarte afectat de declaratiile de seara trecuta facute de catre presedintele Basescu.

Dupa ce a stat de vorba cu jurnalistii, Firea s-a indreptat catre masina care o astepta. La un moment data, si-a dus mana la ochi si si-a sters o lacrima. De altfel, in timp ce vorbea cu presa a fost vizibil faptul ca vocea Gabrielei Firea a fost gatuita de emotie si ca senatoarea a facut eforturi sa nu izbucneasca in plans, semna ca e foarte afectata de acest episod.

Va amintim ca senatoarea PSD, Gabriela Firea, membru al comisiei parlamentare care analizeaza achizitionarea, de catre fata cea mare a presedintelui, Ioana, a terenului din Nana-Calarasi, a anuntat ca va depune o plangere penala impotriva sefului statului, invocand faptul ca se simte amenintata, ea si familia sa, dupa declaratiile facute, duminica seara, de catre Traian Basescu, la Realitatea TV. „Mai bine ar sta in banca ei si s-ar ocupa ce se intampla pe mosia sotului ei (Florentin Pandele-n.r), care e primar, ca s-ar putea sa nu-l mai gaseasca intr-o zi acasa, daca nu-i atenta. Am inteles ca in parohia lui se intampla lucruri rele”, a sustinut presedintele.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version