Cauta

Firea a făcut anunțul! Planuri la Ministerul Familiei: ”Nu va fi o instituţie care va oferi doar vouchere şi suplimente”/Ce își propune

Firea a făcut anunțul! Planuri la Ministerul Familiei: ”Nu va fi o instituţie care va oferi doar vouchere şi suplimente”/Ce își propune (sursa foto: Facebook)

După ce joi seară a avut deja o primă ședință a noului Guvern, condus de către Nicolae Ciucă, Social-democrata care va conduce Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a făcut referire la planul pentru perioada ce vine.

„Mie imi revine onoarea si responsabilitatea de a coordona activitatea care-i vizeaza pe copii, pe tineri si domeniul legat de egalitatea de sanse”, a menționat Gabriela Firea, vineri dimineață, în fața presei.

„Săptămâna viitoare vom preda un calendar foarte exact care vizează timpul și perioada în care ne propunem să promovăm actele normative care vizează atât creșterea alocațiilor, toate suplimentele financiare pentru familiile cu mulți copii și, de asemenea, pentru tineri, în vederea creșterii natalității, sprijinul acordat tuturor familiilor din România”, a mai susținut social-democrata.

Firea: Tinerii să nu mai fie tentaţi să plece pentru că aici nu îşi pot întemeia o familie

Totodată, Firea a ținut să sublinieze un lucru, legat de activitate nou-înființatului minister și de ce își propune să facă. „Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse nu va fi o instituţie care va oferi doar vouchere şi suplimente, ci va stabili politici publice necesare pentru stimularea natalităţii, astfel încât în ţara noastră nu doar să locuim, ci şi să trăim bine şi să fie o ţară din care tinerii să nu mai fie tentaţi să plece pentru că aici nu îşi pot întemeia o familie, nu îndrăznesc să aibă copii pentru că sunt dificultăţi financiare sau nu sunt condiţii.

În afară de anumite stimulente, ne propunem să creştem numărul de creşe, de grădiniţe, inclusiv în birourile care există care în marile oraşe”, a susținut noul ministru într-o declarație în fața presei la care a participat și ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ciucă a condus deja prima ședință de Guvern

Joi seară, Nicolae Ciucă și noii miniștri din echipa guvernamentală s-au aflat la Palatul Victoria, pentru cea dintâi ședință de guvern, după ce Executivul PSD-PNL-UDMR a primit votul de încredere în Parlament.

„A fost o zi lungă, în care au avut loc toate activităţile procedurale privind învestirea Guvernului României şi, iată că, astă seară, are loc prima şedinţă a Guvernului României, după o perioadă de criză politică. Doresc să mulţumesc, încă o dată, Parlamentului României pentru că ne-a acordat votul de încredere. Doresc să mulţumesc partidelor politice care au înţeles că, mai presus de orice, sunt cetăţeanul român şi interesul ţării.

Ne găsim în acest format pentru a parcurge ordinea de zi, care are un singur punct. Este vorba de un proiect de ordonanţă de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, a declarat Nicolae Ciucă, în deschiderea reuniunii Executivului.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Riscă ani grei de închisoare după ce a semnat cu CSKA Moscova
  • Tranca-fleanca, mere acre…
  • FACIAS a obținut o victorie majoră pentru toți tinerii români: ÎCCJ obligă Guvernul să pună în aplicare Legea Tinerilor, ignorată timp de 20 de ani
  • Strategia Chinei în Golf, testată de războiul Israel-Iran
  • A ajuns din nou în spital! Mihai Leu, în comă indusă, la Fundeni
  • Iranul poate să facă ravagii în comerțul mondial cu petrol
  • Exit mobile version