15 ani de pușcărie pentru Ioana Băsescu. Sau mai mult, pentru că procurorii au găsit circumstanțe agravante. 12 ani de pușcărie pentru Elena Udrea. Sau mai mult, pentru că și aici, în curiozitatea lor de nestăvilit, procurorii au descoperit tot felul de nebunii.
Povestea se împarte în două. Dar nu pentru că ar avea două personaje principale. Ci pentru că cele două au varianta lor, timp în care procurorii au și ei varianta lor, care nu seamănă cu cea a doamnelor care-și țipă nevinovăția. Saga e veche, a început în 2009, când cu campania electorală pentru Traian Băsescu. Bani, mulți bani, foarte mulți bani răsuciți pe sub mână. Fantastic este că cele două nu-și amintesc prea mare lucru. Trist nu este nimic, așa e titlul poveștii. Nici măcar că Ioana Băsescu ar avea șansa să vadă cum e la pușcărie nu este trist. O să plângă ceva, nu mai mult de un an, o să vină tat’su la vorbitor, o să vină familionul cu gogoși și flori de ziua ei de naștere și gata. 15 ani trec ca o clipă. Dar nu-i va face pe toți, spre norocul ei. Asta e chiar trist. O dată în viață ai ocazia asta și e nasol că nu poți profita de ea.
Cu un dram de noroc, Elena Udrea și-ar putea îmbogăți CV-ul. Pregătire profesională: un an la bătut lădițe pentru roșii, doi ani la cusut robe pentru judecători, încă un an la croit gumari, apoi încă doi ani la mobilier pentru export, un alt an la bucătărie, chestii din astea. Nu e chinul de pe lume. E mai ușor decât să fi cărat gențile cu bani de care zic procurorii. Sau gențile de firmă, pe care trebuia să le asorteze cu rujul și bluzele. La pușcărie n-ai nevoie de genți, ținuta office se asortează doar cu porumbul pe care trebuie să-l sapi. Cât de rău poate să fie? N-ai farduri și rimel? Păi n-ai, dar nici nu îți cere cineva. Fantastic, ca să revin la titlu, e că s-a ajuns aici. Că s-a ajuns aici atât de târziu. Trist este că nu vor face nici măcar un minut de pușcărie.