Cea de-a 30-a conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care se desfășoară în Brazilia, se confruntă cu noi obstacole în construirea unei economii globale verzi, atrag atenția experții în energie. Practic, nimic din înlocuitorii energiei convenționale nu a funcționat cu adevărat, iar înlocuirea combustibililor fosili ar însemna un faliment la nivel mondial, avertizează ing. Ronald Barmby. Mai mult, acesta arată că, deși s-au cheltuit 9 trilioane de dolari pentru reducerea emisiilor CO2, acestea au crescut, de fapt.
Cea de-a 30-a Conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP30), care se desfășoară în Brazilia, cu ocazia celei de-a zecea aniversări a Acordului de la Paris, va fi la fel de sterilă ca și celelalte, atrag atenția experții în energie. Din 2010, cheltuielile globale destinate reducerii emisiilor de CO2 au totalizat aproximativ 9 trilioane de dolari și, totuși, niciuna dintre cele 196 de țări care au semnat Acordul de la Paris din 2015 nu este pe cale să își îndeplinească obiectivele principale de reducere a emisiilor de CO2 și niciuna nu este pe cale să își îndeplinească obiectivul Net Zero 2050, notează ing.
Ronald Barmby, expert în energie și autorul lucrării „Sunset on Net Zero: A Heretic’s Guide to the Futile CO2 Target”. Acesta semnalează că ceea ce este mai rău pentru delegații COP30 este că, în ultimii 10 ani, consumul global de combustibili fosili a crescut cu 8%, iar emisiile anuale de CO2 sunt cu 8% mai mari și continuă să crească cu o rată de 1% pe an. ”Ceea ce a mers prost, în parte, a fost imposibilitatea de a transforma visele ecologice ale oamenilor de știință specializați în climă în realitate inginerească. Cele 29 de COP-uri anterioare au prevăzut combustibili fără emisii ca înlocuitori pentru combustibilii fosili. Cu toate acestea, proiectele la scară largă au demonstrat că, în afară de energia nucleară, niciun înlocuitor pentru combustibilii fosili nu ar îndeplini o dezvoltare rațională la nivelul întregii economii”, precizează ing.Ronald Barmby, într-un articol publicat pe climatechangedispatch.com.
Miturile, demolate punct cu punct
Energia solară fotovoltaică de pe acoperiș are sens doar pentru că este semnificativ mai ieftină decât fiascourile de miliarde de dolari ale energiei solare concentrate eșuate, susține ing. Ronald Barmby. Cu toate acestea, orice energie solară la scară largă este întreruptibilă și nu avem tehnologia bateriilor pentru a o stoca în cantități suficiente; același lucru este valabil și pentru energia eoliană, arată expertul în energie.
”Atât în cazul energiei solare fotovoltaice, cât și al energiei eoliene, costurile rezultate pentru energia electrică pentru consumatori s-au dovedit a fi mult mai mari, nu mai mici, așa cum s-a promovat, decât sistemele pe care le-au înlocuit. Și au probleme semnificative și nerezolvate de eliminare la sfârșitul perioadei de utilizare. Hidrogenul verde ne-ar falimenta de două ori: o dată în fabricarea sa și din nou în înlocuirea infrastructurii și a aparatelor necesare pentru arderea lui. Hidrogenul ars în oxigen produce apă fără a elibera CO2. Totuși, aerul conține mai mult azot decât oxigen – reacția cu azot are ca rezultat un smog semnificativ mai mare din oxizii de azot cauzați de flacăra de hidrogen la temperatură înaltă. Pilele de combustie cu hidrogen sunt prea ineficiente, risipind aproximativ jumătate din energia lor. Combustibilul din biomasă nu reduce deloc emisiile fizice de CO2”, notează ing. Ronald Barmby.
Potrivit acestuia, fără captarea și stocarea carbonului, transformarea porumbului și a soiei în combustibili crește emisiile de CO2 provenite din biocombustibili, în timp ce crește simultan costul alimentelor, deoarece terenurile agricole sunt redirecționate către materie primă pentru combustibili. Emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la hidroenergie pe întregul ciclu de viață sunt la fel de dăunătoare ca și cele provenite de la cărbune, din cauza CO2 generat la fabricarea cimentului pentru baraje și a metanului biogen eliberat de rezervoare.
Stocarea CO2, prohibitivă
Expertul Ronald Barmby mai arată că soluția extragerii CO2 din aer a omis faptul că ar necesita o eliminare semnificativ mai mare de CO2 pentru a egala emisiile, deoarece CO2 stocat în oceane ar fi apoi eliberat înapoi în atmosferă.
”Este ca și cum ai încerca să sapi o gaură într-o plajă nisipoasă pe care oceanul o reumple încontinuu. Stocarea CO2 în subteran este prohibitiv de costisitoare din cauza consumului ridicat de energie necesar pentru a comprima gazul de CO2 într-un lichid pentru injecție subterană. Costul acesteia ne-ar duce la faliment. Realitatea în lumea minieră este că, deși este posibil să se satisfacă cererea preconizată de dublul ofertei de nichel, cobalt și elemente de pământuri rare și de patru ori mai multă grafit, aceste resurse vor fi sub controlul a foarte puțini producători. Cuprul va fi insuficient și foarte scump. Găurile din pământ pentru exploatarea tuturor acestor metale și minerale vor avea o amploare fără precedent și vor fi ascunse de controlul din lumea în curs de dezvoltare”, a punctat ing. Ronald Barmby.