Uniunea Europeană este deseori elogiată ca fiind cel mai mare proiect de pace din istorie. Sună minunat de idealist. Acum, însă, continentul este din nou în război – nu în cadrul UE, desigur, dar chiar la marginea acesteia. Ce viitor, dacă există, are acest proiect?
Europenii, a spus odată un ministru de externe german, sunt vegetarieni într-o lume a carnivorelor. Germania, subliniază Bloomberg, a fost un bun punct de vedere pentru a observa naivitatea mesianică cu care unii europeni (în principal occidentali) obișnuiau să insiste – înainte ca președintele rus Vladimir Putin să atace Ucraina – că „suntem înconjurați de prieteni în zilele noastre”.
Nu toți europenii s-au complăcut în astfel de fantasme. Membrii relativ noi din Europa Centrală și de Est, care se aflau în trecut sub cizma Moscovei – Estonia, Letonia, Lituania și Polonia – au fost mult timp înmărmuriți de orbirea voluntară a vecinilor lor occidentali față de potențialul agresiv al Kremlinului. Erau iritați când Germania a petrecut două decenii îmbrățișându-l pe Putin și făcându-se dependentă de hidrocarburile sale.
Se pare că europenii și-au construit locuința comună pe plăci tectonice. Este o ironie adesea trecută cu vederea faptul că America a făcut mai mult pentru integrarea europeană decât orice altă țară. În timpul Războiului Rece, egida americană militară și nucleară – sub forma NATO – a speriat Kremlinul, astfel încât vest-europenii s-au putut împăca și au putut construi ceva nou. Unchiul Sam a fost figura paternă în a cărei prezență binevoitoare copiii europeni certăreți au învățat să se joace frumos.
Într-o anumită măsură, invazia rusă în Ucraina a făcut ca atât Europa, cât și Occidentul să se unească. Finlanda face acum parte din NATO, iar Suedia va urma posibil . Germania a renunțat – cel puțin retoric – la demilitarizarea sa îndelungată și promite să se reînarmeze.
Însă UE este departe de a fi unită. Dacă războiul din Ucraina se prelungește, Europa va începe să se clatine. În ciuda discuțiilor recurente despre o „armată europeană”, aceasta nu se va concretiza niciodată – cu excepția cazului în care se iau în considerare diversele scheme tehnocratice de punere în comun a achizițiilor militare. Dar nu așa se duce un război.
În schimb, sprijinind Ucraina, Europa s-a ascuns din nou sub vechea umbrelă americană. Dacă SUA ar schimba politica cu Rusia – într-un al doilea mandat Trump, să zicem – Europa și-ar pierde curajul.
În loc să se „termine” după Războiul Rece, istoria pare să se fi oprit și apoi să fi reînceput odată cu invazia lui Putin. Dar aceasta a fost doar salva de deschidere a erei noastre neo-naționaliste, neo-imperialiste și neo-anarhice de rivalitate între marile puteri. Căci dacă Trump și Putin au fost șocurile numărul unu și doi, președintele chinez Xi Jinping se aliniază pentru a fi al treilea.
Europenii abia încep să observe că riscă să se legă economic de China, așa cum depindeau de energia rusă până de curând. În teorie, Europa ar putea fi o superputere, devenind Statele Unite ale Europei. În schimb,va rămâne o confederație mascată ca federație și, eventual, va redeveni o simplă zonă comercială.
Politologul Andreas Kluth comentează cu amărăciune: “Nici după atâtea decenii, europenilor nu le vor crește brusc colți și se vor transforma în carnivore care țin la distanță prădătorii”.
Înseamnă că soarta lor, în cele din urmă, ar putea fi decisă în altă parte – undeva între Washington, Moscova și Beijing. Cel mai mare proiect de pace din lume s-ar putea sfârși ca fiind doar atât – un proiect, ca atâtea altele despre care citim în cărțile de istorie.
