După reuniunea de săptămâna trecută a „coaliției celor dispuși” de la Paris, 26 de țări ar fi convenit să contribuie – într-un fel sau altul – la o forță militară care ar urma să fie desfășurată pe teritoriul Ucrainei după încheierea ostilităților.
Vladimir Putin a precizat că securitatea Ucrainei ar trebui asigurată ca parte a oricărui acord negociat, dar nu poate lua forma unor trupe occidentale staționate în țară.
De ce liderii europeni insistă cu planuri care, dacă vor fi puse în aplicare, riscă să îi aducă în conflict direct cu cea mai mare putere nucleară din lume?
În ciuda propunerilor contrare ale unora, orice forță de asigurare ar fi trimisă în Ucraina numai după încheierea războiului, notează Responsible Statecraft. Dar o prezență militară occidentală care va apărea imediat ce se va instaura un armistițiu oferă Rusiei toate motivele să continue luptele pentru a împiedica materializarea unui astfel de rezultat.
Prin urmare, insistența asupra faptului că o “reassurance force” va lua naștere în ciuda obiecțiilor repetate ale Kremlinului sugerează că apelurile europene la încetarea focului nu sunt pe deplin sincere.
Într-adevăr, liderii europeni nu și-au exprimat sprijinul pentru încheierea războiului înainte ca președintele Donald Trump să preia funcția – au început să o facă abia după ce el l-a convins pe Volodimir Zelenski să solicite un armistițiu necondiționat de 30 de zile, lăsându-i cu puține opțiuni în afară de a se alinia, având în vedere dependența puternică a Europei de SUA în ceea ce privește securitatea.
Apelurile europene la încetarea focului par să nu se bazeze pe convingere, ci mai degrabă pe conveniență. Scopul real al planurilor ”coaliției celor dispuși” ar putea fi sabotarea posibilității de a negocia cu succes oprirea războiului. Elita europeană de astăzi – fricoasă și lipsită de viziune geopolitică – crede că un „acord nefavorabil” ar fi mai rău decât continuarea acestuia.
Rusia va fi un adversar al Occidentului în viitorul previzibil. Însă succesul într-o lume multipolară necesită crearea spațiului strategic pentru a interacționa cu toți polii de putere, cel puțin într-o oarecare măsură.
O lume a blocurilor rigide nu trebuie să fie o profeție autoîmplinită – și ar submina supraviețuirea unei „ordini internaționale bazate pe reguli” într-o măsură mult mai mare decât amânarea dezacordurilor privind integritatea teritorială a Ucrainei și începerea sarcinii dificile de a reconstrui securitatea Europei.