Prinsă între un Kremlin revizionist și o Casă Albă indiferentă, Europa este în mod constant depășită și adesea marginalizatăPe 10 septembrie, forțele poloneze și NATO au doborât drone rusești care au pătruns în spațiul aerian al Poloniei. Trei zile mai târziu, o altă dronă rusească a survolat România, dar a fost lăsată să ajungă în Ucraina.
Vladimir Putin caută se testeze reacțiile alianței occidentale, prefigurând un scenariu sumbru: războiul de uzură din Ucraina se poate transforma într-un război mai amplu între Europa și Rusia.
Luna trecută, Putin a pășit pe covorul roșu, în aplauzele lui Donald Trump, cu ocazia summitului bilateral din Alaska. Liderii europeni nu au fost nvitați, dar s-au dus la Washington alături de Volodimir Zelenski pentru a-i oferi sprijin și a arăta un front unit împotriva Rusiei. Trump și-a tratat oaspeții ca pe concurenții din emisiunea The Apprentice, relatează Foreign Affairs. Având în vedere standardele extrem de scăzute ale relațiilor transatlantice actuale, întâlnirea a fost un succes doar pentru că s-a încheiat fără incidente.
Ultima rundă de discuții SUA – Rusia a fost o altă reamintire a ceea ce era clar de mult timp: prinsă între un Kremlin revizionist și o Casă Albă indiferentă, Europa este în mod constant depășită și adesea marginalizată.
Eșecul UE provine din propria sa incoerență în politica externă, din dependența istorică de Statele Unite și din incapacitatea de a dezvolta o strategie coerentă pentru a face față Rusiei.
Prin urmare, Putin a exploatat oboseala transatlantică combinând amenințările de escaladare cu fantasma unei păci care este mereu după colț.
Vladimir Vladimirovici are obiective precise: transformarea Ucrainei într-un stat client, fracturarea unității occidentale și remodelarea ordinii globale pentru a sprijini eforturile pe termen lung ale Rusiei de a dobândi măreția imperială.
Între timp, Europa speră că Statele Unite vor redescoperi solidaritatea transatlantică sau că Rusia se va retrage pur și simplu din Ucraina. Niciunul dintre aceste scenarii nu este probabil și niciunul nu constituie o strategie.
Armatele europene pot fi destul de puternice, dar voința Europei nu este. Lipsește urgența necesară pentru a contura nu numai finalul conflictului din Ucraina, ci și o viziune asupra securității europene.
Cu siguranță nu există un consens cu privire la modul de a răspunde provocărilor Rusiei, după cum o demonstrează reacțiile diferite ale Poloniei și României față de amenințările cu drone.
Statele europene nu au nici măcar o înțelegere comună a ceea ce ar însemna pentru Europa dacă Rusia ar supune în cele din urmă Ucraina, fie printr-o victorie militară categorică, fie printr-un acord negociat în condițiile impuse de Putin.
