Unii analiști afirmă că summitul NATO de la Haga ar fi cel mai important de după Războiul Rece. Însă europenii sunt prinși între ciocan și nicovală.
Oricine poate vedea că relațiile cu Washingtonul sunt la fel de proaste ca întotdeauna – de la comentariile președintelui Donald Trump despre Rusia la summitul G7 din Alberta, scurtat în grabă, până la așa-numitul acord comercial cu Marea Britanie, care încă impune acestei țări tarife de 10 %, relatează Politico.
Atât Regatul Unit, cât și UE ar trebui să urmărească împreună o agenda comercială ambițioasă, evitând protecționismului arbitrar al Americii, în loc să încerce să se adapteze fiecărui capriciu al lui Trump.
Este din ce în ce mai greu pentru europeni să găsească un teren comun cu liderul de la Casa Albă. Dar dacă o spun cu voce tare, există riscul de a înrăutăți relațiile și să transforme totul într-o profeție care se îndeplinește singură, la fel când Emmanuel Macron a numit NATO „fără creier” în 2019.
Alimentarea speranțelor false și a așteptărilor nerealiste privind un angajament constructiv cu a doua administrație Trump este atât necinstită, cât și iresponsabilă.
Europa are nevoie de mai puține discuții și de mai multă acțiune în ceea ce privește apărarea, Ucraina, comerțul și alte priorități, fără a aștepta direcții strategice de la Washington sau fără a se preocupa de posibilele reacții ale lui Trump.
Datorită creșterii recente – și continue – a cheltuielilor de apărare ale aliaților, capacitățile comune ale NATO devin impresionante. Dar ceea ce contează pentru alianță este dorința colectivă de a le utiliza. În acest domeniu, conducerea SUA este extrem de deficitară. Retragerea planificată a trupelor americane din Europa va arunca inevitabil o umbră lungă asupra lucrărilor summitului.
Mai rău, la o audiere recentă a Congresului, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, s-a chinuit să răspundă la o întrebare simplă privind angajamentul SUA față de articolul 5 din NATO.
Chiar și dezbaterea privind creșterea cheltuielilor de apărare la 3,5 sau 5 % trebuie citită în contextul în care Statele Unite nu sunt dispuse să își crească propriul buget de apărare la astfel de niveluri.
Cum rămâne cu războiul din Ucraina? S-a depășit termenul de două săptămâni stabilit de Trump pentru a evalua dorința Rusiei de a se angaja constructiv în negocieri de pace. „Coaliția celor dispuși” pare să stea deoparte, așteptând ca Washingtonul să acționeze. Dar observatorii lucizi nu pot evita impresia că politica preferată a SUA este să nu facă nimic.