Cauta

Este ședință de urgență la Cotroceni, la cel mai înalt nivel! Discuţii pe tema bugetului 2021

sedinta cotroceni

Este ședință de urgență la Cotroceni, la cel mai înalt nivel! Discuţii pe tema bugetului 2021 / foto: News.ro

O nouă şedinţă la Cotroceni, între premierul Florin Cîţu şi preşedintele Klaus Iohannis, de această dată pe tema bugetului! La întâlnirea de luni de la ora 14.00 este invitat şi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea luni, 28 decembrie a.c., ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind stadiul construcţiei bugetului de stat, la care vor participa Prim-ministrul României, Florin Cîţu, şi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare”, anunţă Administraţia prezidenţială.

Proiectul de buget 2021, gata la începutul anului viitor

Premierul Cîţu a anunţat că proiectul de buget pe anul 2021 va fi terminat în luna ianuarie în condițiile în care, „în mare parte, detaliile sunt puse la punct”. Acesta a precizat că va avea ca scenariu de bază un deficit bugetar de circa 7%.

Șeful executivului a adăugat că sunt aşteptate şi estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, pe care se bazează bugetul, pentru a avea şi ceilalţi indicatori macroeconomici.

„Proiectul de buget o să fie gata în prima parte a anului viitor. Majoritatea detaliilor sunt puse la punct. Ceea ce ştim foarte bine este că ţintim un deficit bugetar în jur de 7% sau mai bine, în funcţie de cum vor decurge discuţiile. În acest moment acestea detaliile. Aşteptăm, pentru a avea toate informaţiile şi estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Ştiţi foarte bine că bugetul se fundamentează pe estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. După aceea putem să vorbim şi de ceilalţi indicatori macroeconomici”, a declarat Cîţu.

Alexandru Nazare, succesorul lui Florin Cîțu la Ministerul Finanțelor, declara la preluarea mandatului că a discutat cu toți directorii din instituție „despre buget și execuție”.

„Sunt atât onorat, cât și responsabilizat pentru a prelua portofoliul Finanțelor. Am avut azi discuții cu toți directorii din minister, am discutat despre buget și execuție. Ne interesează mai ales execuția pe marile proiecte de investiții, proiecte din fonduri europene majore care trebuie să se deruleze în cel mai bun mod.

Pentru asta, ne propunem să facem o monitorizare foarte strictă a lor lunar și trimestrial, astfel încât să avem proiectele într-o derulare foarte bună. Transmitem ministerelor care gestionează proiecte majore din fonduri europene să-și facă din timp o analiză care sunt aceste proiecte, cum funcționează care este stadiul, execuția și să se deruleze cât mai bine. Vom discuta despre asta și în ședința de guvern de săptămâna viitoare”, declara Alexandru Nazare, la ieșirea din Ministerul Finanțelor, în prezența premierului Florin Cîțu.

Ultimele stiri

  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Exit mobile version