Erdogan tocmai a condamnat aderarea Turciei la UE

Sugestia lui Recep Tayyip Erdogan că ar putea ridica dreptul de veto asupra aderării Suediei la NATO în schimbul admiterii Turciei în Uniunea Europeană pare un șantaj nereușit.

„Mai întâi veniți și deschideți calea Turciei în UE; după aceea vom deschide calea Suediei, așa cum am făcut-o pentru Finlanda”, a declarat Erdogan într-o conferință de presă la Istanbul, înainte de a pleca luni la summitul NATO din Lituania. El a criticat „țările care țin Turcia în așteptare la ușa UE de aproape 50 de ani”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat luni seară pe rețelele de socializare că s-a ajuns la o înțelegere cu Ankara în privința aderării Suediei – ceea ce va fi salutat, fără îndoială, la Bruxelles, Stockholm și Washington.

Dar acest lucru nu va schimba lucrurile pe frontul UE: Comisia Europeană a respins din start cererea lui Erdogan, subliniind că aderarea la NATO și aderarea la UE sunt două procese separate. În orice caz, el a oferit UE încă o scuză pentru a încetini cererea de aderare a Turciei, care a fost în așteptare în cea mai mare parte a celor două decenii de când se află la conducere.

După ce au văzut cum se comportă Erdogan într-un club exclusivist, este puțin probabil ca europenii să îl primească în alt club, subliniază The Washington Post.

Liderul turc are o ranchiună de lungă durată împotriva europenilor pentru că l-au pus pe lista neagră. Turcia și-a depus cererea de aderare cu mult înainte de a ajunge la putere și a fost declarată eligibilă în 1999. Dar ascensiunea partidului său islamist a speriat membrii care erau deja reticenți în a permite intrarea unei națiuni cu majoritate musulmană în rândurile UE.

În Turcia există o puternică suspiciune, încurajată de Erdogan și de Partidul său AK, că aderarea la UE este acum exclusă – indiferent de cine este președinte. Dar realegerea lui Erdogan în luna mai a asigurat că această propunere nu poate fi testată cel puțin încă cinci ani.

Ca să fim corecți, Erdogan a făcut unele eforturi de bună credință în primul său mandat pentru a atenua îngrijorările europene, promovând unele reforme democratice și economice. Însă UE a continuat să prelungească negocierile, invocând, printre altele, încălcări ale drepturilor omului.

Până la sfârșitul primului său deceniu la putere, Erdogan și-a pierdut răbdarea cu acest proces și a devenit mai autoritarist. Lucrurile au ajuns la un punct culminant cu o lovitură de stat eșuată în 2016, după care guvernarea sa a devenit din ce în ce mai represivă. În acea toamnă, Parlamentul European a cerut oprirea negocierilor de aderare. Până în 2018, procesul de aderare a fost înghețat.

Între timp, frustrarea lui Erdogan față de europeni s-a manifestat printr-o retorică din ce în ce mai belicoasă. Europa, a tunat el, era „bolnavă” și „în colaps” și va „plăti pentru ceea ce a făcut”.Și au existat și alte presiuni, mai ales amenințarea periodică de a trimite milioane de refugiați în Europa.

În acest moment, cel mai mare obstacol în calea aderării Turciei la UE este Erdogan însuși. Deși el susține ocazional că aderarea rămâne un obiectiv, politicile sale au împins țara mai departe de ușă decât oricând în ultimii 50 de ani.