Epoca naționalismului

Președinția lui Franklin D. Roosevelt a anunțat începutul „secolului american”. Ronald Reagan căutat să maximizeze puterea militară și economică a Statelor Unite; a fost o perioadă de „pace prin forță”. Donald Trump moștenește rămășițele acestor epoci, dar reprezintă și una nouă: epoca naționalismului.

Impulsul tradițional al Washingtonului de a împărți lumea în democrații și autocrații ascunde o întoarcere globală către naționalism, care a început odată cu criza financiară din 2008 și a condus la protecționism și întărirea granițelor, relatează Foreign Affairs.

O recrudescență a naționalismului – în special naționalismul economic și etnonaționalismul – a caracterizat afacerile globale de la mijlocul anilor 2010, când lumea a asistat la o creștere a popularității figurilor naționaliste, inclusiv a prim-ministrului ungar Viktor Orban, a liderului de extremă dreapta Marine Le Pen din Franța și a lui Trump.

Roosevelt a definit interesul național în termeni globali – păstrarea unei ordini multilaterale care a făcut lumea sigură pentru capitalism și democrația liberală, mai ales în avantajul națiunilor bogate.

Când Războiul Rece s-a încheiat în 1991, Statele Unite au subordonat instituțiile internaționale urmăririi supremației într-o eră unipolară.

Resetarea

Războiul împotriva terorismului de după 2001 a erodat și mai mult internaționalismul, SUA  folosindu-și preeminența pentru a constrânge sau a  ademeni țările să se alăture campaniilor sale militare.

Apoi a venit criza financiară din 2008. Pe măsură ce creșterea globală a stagnat, Statele Unite au oferit protecție băncilor  pentru a stabiliza piețele americane, iar China a lansat un proiect masiv de infrastructură.

Însă majoritatea națiunilor au ieșit din recesiune acumulând niveluri nesustenabile ale datoriei suverane. Pe măsură ce Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială au impus împrumutaților condiții nepopulare din punct de vedere politic, guvernele economiilor în curs de dezvoltare s-au orientat către Beijing – creditorul preferat.

Acest context – o ordine economică volatilă și inegală – a creat oportunități pentru politica și politicienii naționaliști. Guvernele au apelat la politica industrială și la capitalismul condus de stat pentru a-și proteja economiile de globalizare – o tendință pe care China a condus-o și pe care Statele Unite o urmează acum prin măsuri precum Inflation Reduction Act și CHIPS and Science Act.

În Rusia, Vladimir Putin a îmbrățișat o ideologie a imperialismului naționalist, consolidând resursele economice prin expansionism; invazia în Ucraina a corodat norma globală împotriva cuceririi teritoriale.

Țările din Orientul Mijlociu, în eforturile lor de a descuraja primatul SUA, privesc acum  China statalistă drept un model de imitat. Epoca competiției dintre marile puteri este o epocă a statelor naționale care își consolidează puterea economică de elită prin politici naționaliste.