AcasăPoliticaElena Udrea a ajuns in Parlament

Elena Udrea a ajuns in Parlament

Elena Udrea a ajuns in Parlament - Ziarul National

Deputatul a ajuns la Palatul Parlamentului cu putin timp inainte de ora 16, la care ar fi trebuit sa inceapa sedinta de plen a Camerei.

Elena Udrea a ajuns in Parlament - Ziarul National
Elena Udrea

Asaltata de jurnalisti, care au vrut sa afle de la ea un punct de vedere inainte ca ai sai colegi deputati sa voteze solicitarile procurorilor DNA – cea de incuviintare a urmaririi penale si a arestarii preventive in “dosarul Gala Bute”, dupa ce fostului ministru al Dezvoltarii si Turismului i se aduc noi acuzatii de coruptie, Elena Udrea si-a facut loc cu destul de multa greutate prim marea de ziaristi si a intrat in sala de plen cu circa zece minute inainte de ora inceperii sedintei.

Odata ajunsa in sala de plen, Udrea s-a asezat in banca si si-a aruncat privirea pe cateva niste coli A 4, pe care s-ar fi putut afla discursul pe care deputatul PMP l-a pregatit pentru a-l rosti in plen, in aceasta dupa-amiaza, in vederea sustinerii cauzei sale, inainte ca deputatii sa supuna la vot cele doua noi solicitari ale procurorilor DNA.

Va amintim ca in urma cu doar doua zile, sambata mai exact, magistratii Instantei Supreme i-au permis Elenei Udrea sa paraseasca, pentru trei ore, arestul la domiciliu, Udrea facand o cerere la Inalta Curte, pentru a putea veni in Parlament, cu scopul de a se adresa colegilor sai, inaintea votului din plen.

author avatar
Cristina Stefan
144 afisari

Ultimele știri

Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit

SUA, Ucraina și aliații săi europeni au început vineri o nouă rundă de consultări asupra planului american de soluționare a războiului ruso-ucrainean, început în...

BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume

Biserica Ortodoxă Română ține pas cu vremurile și și-a lansat propriul Netflix. Într-o perioadă în care cei mai mulți români își petrec timpul pe...
spot_img