Dușmanul Israelului și Americii iese din izolare. Cine dă lovitura decisivă?

La începutul acestei luni, premierul israelian Benjamin Netanyahu a organizat o ședință simulată de război a cabinetului său de securitate într-un buncăr. Comunitățile din nordul Israelului pregătesc adăposturi pentru un conflict pe termen lung. Iar armata lucrează la un nou sistem laser pentru interceptarea rachetelor. În centrul atenției lor se află Iranul și ambițiile sale nucleare.

De ani de zile, Israelul a considerat că un Iran înarmat nuclear reprezintă o amenințare existențială și și-a îndreptat energiile pentru a se confrunta cu acesta și cu reprezentanții săi regionali din Siria, Liban și zonele palestiniene.

Dar multe lucruri sunt noi în ultimele câteva luni, notează Bloomberg. Iranul a ieșit din izolarea diplomatică, încheind o alianță militară cheie cu Rusia, de la care caută apărare aeriană, restabilind legăturile diplomatice cu Arabia Saudită și împingându-și aliații să lanseze rachete asupra Israelului.

De asemenea, îmbogățește din ce în ce mai mult uraniu, inclusiv o cantitate aproape de gradul de armament – în timp ce neagă orice plan de fabricare a unei bombe nucleare.

Toate aceste evoluții, împreună cu o criză politică în Israel, declanșată de încercarea lui Netanyahu de a revizui sistemul judiciar, au împins guvernul de la Ierusalim într-o poziție din care emite zilnic avertismente și îi face pe toți să știe că nu va ezita să acționeze, chiar și singur, dacă va simți o amenințare suficientă din partea Iranului.

„Iranul își întărește apărarea, ceea ce înseamnă că Israelul ar putea pierde opțiunea de a ataca”, a declarat Dennis Ross, fost trimis al Casei Albe în Orientul Mijlociu. „Iranul amenință lumea. Vrea să creeze o bombă pentru a o folosi. Poate că suntem prima țintă, dar nu suntem singurii”, spune Nir Barkat, ministrul israelian al economiei.

Dar capacitatea Israelului de a da o lovitură decisivă este pusă sub semnul întrebării, mai ales dacă ar acționa singur și nu alături de SUA, care afirmă că dorește o soluție diplomatică pentru programul nuclear iranian.

Netanyahu respinge poziția SUA față de Iran, declarând pentru Sky News că „diplomația poate funcționa doar dacă este dublată de o amenințare militară credibilă”.Printre observatorii experimentați ai Israelului, există scepticism cu privire la faptul că Netanyahu ar ataca Iranul. Dina Esfandiary, consilier senior pentru Orientul Mijlociu la Grupul Internațional de Criză, crede că acesta distrage atenția de la dificultățile pe care le întâmpină acasă, în special de la indignarea generalizată față de planurile de slăbire a sistemului judiciar.

Dar chiar și adversarii lui Netanyahu spun că, în privința Iranului, îl susțin. „În această privință, nu există nicio coaliție sau opoziție în Israel”, a subliniat Yair Lapid, liderul opoziției, când s-a aflat recent la New York. „Toată lumea este pe aceeași notă”. În privat, oficialii israelieni își fac griji dacă pot face treaba fără principalul lor aliat.

„Iranienii oferă bani, pregătire, instrucțiuni și arme pentru a împinge Israelul într-o confruntare pe mai multe fronturi”,  a declarat Jacob Nagel, un fost consilier israelian pentru securitate națională.

Un atac asupra Iranului ar putea zgudui piețele petroliere și s-ar putea transforma într-o conflagrație regională, afectând state precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, precum și rutele de transport maritim prin Golf.De asemenea, ar putea declanșa o reacție masivă împotriva Israelului, inclusiv din partea Hezbollah și Hamas, susținute de Iran.

Organismul de supraveghere a energiei atomice al ONU, Agenția Internațională pentru Energie Atomică, a detectat recent o cantitate mica de uraniu îmbogățit de iranieni la un nivel de puritate de 84%, ușor sub gradul de 90%, utilizat de obicei pentru arme.

La sfârșitul lunii mai, agenția a declarat că explicația Iranului potrivit căreia ar fi fost un produs secundar accidental este suficientă. Netanyahu a acuzat AIEA de „capitulare” și a spus că Iranul minte. A fost încă un exemplu în care Israelul se simte izolat pe plan internațional într-o chestiune pe care spune că o cunoaște cel mai bine – și de care se teme cel mai mult.