Cauta

Dublare alocații/Fost ministru PSD, după votul din Parlament: Mizăm că Iohannis nu va ataca legea la CCR

Dublare alocații/Fost ministru PSD, după votul din Parlament: Mizăm că Iohannis nu va ataca legea la CCR - Ziarul National

După ce Parlamentul a votat, miercuri, respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2020 privind amânarea – până la 1 august – a dublării alocațiilor pentru copii, deputatul social-democrat care s-a aflat în fruntea Ministerului Muncii în Guvernul Dăncilă a arătat cu degetul în direcția actualului Executiv.

Marius Budăi l-a săgetat pe liberalul aflat în fruntea Ministerului Finanțelor și-a exprimat speranța, în numele social-democraților, că președintele nu va apela la varianta sesizării CCR și că va da undă verde legii care va ajunge pe masa acestuia, la Cotroceni, în vederea promulgării.

“Astăzi, în Parlamentul României, Guvernul Orban-PNL a fugit de copiii României, aşa cum a fugit şi ministrul Cîţu de responsabilitatea şi de onoarea de a fi prim-ministrul României. Am propus astăzi (miercuri – n.n.) pe ordinea de zi a Parlamentului, noi, grupul parlamentar PSD, respingerea OUG 2/2020 care proroga termenul de plată al alocaţiilor dublate pentru copii în anul 2020. Din păcate, colegii de la PNL s-au abţinut, nu au avut nici măcar curaj să voteze împotrivă, să îşi susţină punctul de vedere. Mizăm pe domnul preşedinte Klaus Iohannis să nu atace legea la Curtea Constituţională și să o proroge sau să nu o trimită în Parlament”, a subliniat social-democratul, miercuri, de la Parlament.

Referindu-se la resursele financiare care să susțină dublarea alocațiilor pentru copii, Budăi a adus în discuție declarațiile lui Cîțu, pe tema creșterii economice. “Ştim că Guvernul are resurse financiare, deoarece domnul prim ministru dezertor Cîţu ne-a anunţat că există creştere economică şi că în aprilie au avut încasări suplimentare şi mai ales tot de la dumnealui ştim că urmează lucruri fantastice, deci nu vom avea probleme cu banii. Nu înţelegem de ce se opun”, a conchis deputatul PSD.

Ultimele stiri

  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Big Sister
  • Horoscop 12 decembrie 2025 – În partenerul tău vei găsi multă înțelegere
  • Ionel Laurențiu Beșu, judecătorul din documentarul „Justiție capturată”, cere CSM să fie transferat procuror la Giurgiu
  • Fake news, noul țap ispășitor? Buzoianu avertizează asupra manipulării, dar oamenii rămân tot fără apă
  • România, în alertă: Primul caz de lepră din ultimii 44 de ani confirmat oficial
  • Exit mobile version