Cauta

Dronele, noile jucării ale Ursulei von der Leyen. UE apelează la tehnologia ucraineană

Uniunea Europeană se grăbește să cheltuiască miliarde pentru a construi un „zid de drone” cu tehnologie testată în Ucraina, după recentele incursiuni ale Rusiei în spațiul aerian al NATO

Uniunea Europeană se grăbește să cheltuiască miliarde pentru a construi un „zid de drone” cu tehnologie testată în Ucraina, după recentele incursiuni ale Rusiei în spațiul aerian al NATO.

Răspunsul de săptămâna trecută la incursiunile aeriene rusești în Polonia și România a arătat că NATO se bazează pe tehnologie costisitoare pentru a intercepta drone relativ ieftine – o vulnerabilitate evidentă pe care Moscova o poate exploata în continuare. Bruxelles a încurajat capitalele să utilizeze fonduri UE și să achiziționeze în comun sisteme care au funcționat în Ucraina.

La câteva ore după ce avioanele NATO au doborât câteva dintre cele 19 drone care au intrat în spațiul aerian al Poloniei, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că blocul comunitar trebuie să „construiască un zid de drone” la granița sa estică.

UE va înființa, de asemenea, o „alianță pentru drone” cu Kievul, susținută de o finanțare de 6 miliarde de euro pentru a „transforma ingeniozitatea ucraineană într-un avantaj pe câmpul de luptă”. Cât de realiste sunt astfel de afirmații?

Potrivit Financial Times, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Finlanda — statele UE care se învecinează cu Rusia — au anunțat toate planuri de consolidare a frontierelor, dar oficialii europeni spun că această abordare va fi eficientă numai dacă va fi unificată și se va baza pe tehnologii comune și complet integrate.

”Poziția Europei în materie de apărare este prea fragmentată și tocmai în acest domeniu avem nevoie de o coordonare mult mai strânsă”, a avertizat unul dintre oficiali.”Rusia își va adapta pur și simplu strategia la punctele noastre slabe”.

Membrii flancului estic al NATO urmează să primească împrumuturi în valoare de aproape 100 de miliarde de euro pentru apărare, dintr-un total de 150 de miliarde de euro strânși din bugetul comun al UE.

NATO a lansat o misiune de apărare aeriană — Eastern Sentry — care implică avioane de vânătoare, nave și sisteme de recunoaștere dislocate de-a lungul flancului estic, din Finlanda până în Bulgaria.

Deoarece radarele standard nu pot detecta dronele de atac Shahed la joasă altitudine, companiile tehnologice ucrainene au dezvoltat un sistem național de senzori acustici care le pot identifica după semnătura sonoră. Informațiile obținute sunt apoi transmise către sute de echipe mobile echipate cu tunuri antiaeriene și mitraliere grele — o soluție mult mai ieftină decât rachetele.

Un sistem acustic similar este implementat în Letonia, în timp ce România explorează modul în care experiența ucraineană ar putea fi luată în considerare în cheltuielile pentru apărare.

Rămâne de văzut dacă ”zidul de drone” va descuraja Rusia și dacă Uniunea Europană poate în sfârșit să arate că are o strategie militară coerentă.

Ultimele stiri

  • Guvernul României aprobă 500 de milioane € pentru Autostrada A1 și reorganizează Garda de Mediu
  • De ce avem pielea de găină? Răspunsuri evolutive și legătura cu emoțiile
  • Alege ce citești
  • Donald Trump, primit cu fast regal la Castelul Windsor în a doua vizită de stat în Marea Britanie/VIDEO
  • Pământurile rare chinezești surpă companiile europene
  • 30 de zile de arest pentru Toto Dumitrescu. INML confirmă consumul de cocaină
  • Bolojan – ziua și șantajul
  • Trump are dreptate să ceară sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Îl vor asculta țările NATO?
  • Socialismul este la fel de american ca plăcinta cu mere
  • TOP 3 țări unde sunt schimbați cel mai des antrenorii
  • Exit mobile version