AcasăPoliticaDragnea a ieșit la rampă. Mesaj acid către Ciolacu: „Sunteți pionii deghizați...

Dragnea a ieșit la rampă. Mesaj acid către Ciolacu: „Sunteți pionii deghizați de la Cotroceni, care cerșesc la masa PNL-ului…”

(sursa foto: Facebook/Liviu Dragnea)

Pe fondul recentelor negocieri pe care le-au avut liderii PSD-ului, la Parlament, cu delegația PNL-ului, condusă de Florin Cîțu, cel care, de altfel, a și catalogat această primă discuție drept „bună”, fostul lider al formațiunii social-democrate a ieșit, vineri dimineață, cu un mesaj plin de critici la adresa actualului număr 1 în cadrul acestui partid.

Sub forma unei scrisori deschise adresate lui Marcel Ciolacu, Liviu Dragnea arată cu degetul în direcția actualei conduceri a PSD-ului, acuzând faptul că partidul ar fi fost „vândut lui Iohannis”. Dragnea susține că actualul PSD „s-a predat” la Cotroceni, acuzându-și foștii colegi, practic, de faptul că sunt „pionii deghizați de la Cotroceni, care cerșesc la masa PNL-ului funcții într-un guvern eșuat”.

„Mă uit cum negociați președinția Camerei, în loc să negociați în Parlament creșterea alocațiilor sau a pensiilor. Mă uit cum apărați interesele lui Iohannis, în loc să apărați firmele românești și agricultorii noștri”, reproșează, între altele, Dragnea prin intermediul mesajului postat pe pagina sa de Facebook.

Redăm în cele ce urmează, integral, această scrisoare deschisă pe care a ales să o transmită Dragnea:

„Scrisoare către Marcel Ciolacu

Dragă Marcel,

Îți scriu astăzi, în numele meu și al tuturor celor care, în ultima săptămână, au pus mâna pe telefon și m-au sunat. Sunt mulți, să știi. Sunt foști sau actuali membri ai PSD, colegi de-ai noștri, susținători, votanți, oameni care, de-a lungul timpului, au crezut în Partidul Social Democrat. Sunt oameni care mult timp s-au uitat spre noi cu speranță. Sunt oameni care au muncit pentru acest partid și oameni care ne-au dat încrederea lor la vot. Și nu o dată, ci ani sau zeci de ani la rând. Sunt oameni care au ținut cu PSD, Marcel.

Acești oameni, Marcel, spun că Partidul Social Democrat a murit. Că pentru ei și mulți alții ca ei, ACEST PARTID NU MAI E PSD. Că nu a mai rămas nimic din imaginea construită în trei decenii, de noi, de predecesorii noștri, de guvernările noastre.

Pentru că astăzi, Marcel, Partidul Social Democrat condus de tine, de Vasile Dâncu, de Sorin Grindeanu și Paul Stănescu, ACEST PSD S-A PREDAT. Cu arme și bagaje, la Cotroceni. Cu trecutul și munca a sute de mii de oameni din țară, ajungeți la groapa de gunoi a istoriei.
Având conștiința faptului că ați distrus cel mai mare partid al României și l-ați vândut lui Iohannis, vă îndreptați spre irelevanța pe care o dă trădarea. Pentru că asta pățesc trădătorii, dragii mei foști colegi. Mai devreme sau mai târziu, oamenii vă văd, așa MICI ȘI LAȘI cum sunteți.

Mă uit cu amărăciune cum acest PSD, astăzi, negociază funcții în guvernul lui Iohannis în loc să negocieze suplimentarea cu Arbidol și alte medicamente pentru tratamentul Covid, pe care le țineți în vămi. Mă uit cum negociați președinția Camerei, în loc să negociați în Parlament creșterea alocațiilor sau a pensiilor. Mă uit cum apărați interesele lui Iohannis, în loc să apărați firmele românești și agricultorii noștri. Mă uit, alături de toți cei care au votat PSD cândva, cum ați executat comanda de la Cotroceni, unde MIROASE A FRICĂ. De astăzi, sunteți locotenenții lui Iohannis pentru toată România. Nu doar pentru cei care au fugit mâncând pământul din PSD-ul vostru.

De astăzi, Marcel, sunteți trădători dovediți ai intereselor acestui popor.

Sunteți pionii deghizați de la Cotroceni, care cerșesc la masa PNL-ului funcții într-un guvern eșuat și criminal. Vă pregătiți să stați la poză lângă cel mai inept guvern din istoria României postdecembriste, care a prăbușit țara într-o criză sanitară, economică și politică fără precedent. Totul, ÎN TIMP CE ROMÂNII MOR pe holurile spitalelor. Totul, în timp ce oamenii își numără și ultimii lei pentru facturile la gaze și curent. Toate astea, în timp ce toată presa internațională râde de voi.

Dragă Marcel, pentru mulți oameni din rândul cărora te-ai ridicat și tu cândva, PSD-ul VOSTRU e o cumplită dezamăgire și o trădare care îi doare. Pentru că ați vândut și predat cel mai mare partid al acestei țări. Noi știm că nu de azi, Marcel. Doar că azi, întreaga Românie vă vede adevărata față și adevărații stăpâni. V-aș spune “rușine”, dar știu că, pentru cei ca voi, unde există comandă și ordin, nu există rușine și nici devotament față de români și de patrie.

VEȚI DA SOCOTEALĂ ROMÂNILOR PENTRU TOT. Pentru că, dragă Marcel, voi ați avut ocazia să salvați România ca să nu ajungă aici, dar AȚI ALES SĂ ÎL SALVAȚI PE IOHANNIS în ultimul ceas.

SĂ VĂ FIE FRICĂ!”

879 afisari

16 COMENTARII

  1. Dragnea e un eșuat lamentabil. Altu-n loc.
    Omul care a schimbat într-un mandat de 4 ani 5 prim-miniștri ar trebui să tacă. Omul care și-a dat în gât, prin moțiune de cenzură, propriul premier ar trebui să-și înghită cuvintele și să se ascundă de rușine și în gaură de șarpe. Ar păstra iluzia unei demnități, pe care nu a avut-o niciodată.

  2. @zap

    Hai sa te luminez, că văd că ești îmbrobodit rau:

    Mandatul lui Dragnea de Președinte al PSD, în parte și Președinte al Camerei Deputaților, a fost în perioada 2015 – 2019 = 4 ani.

    Prim miniștri propuși sau în funcție, în timpul mandatului său: Sevil Shhaideh, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Mihai-Viorel Fifor, Viorica Dancila = 5.

    QED.

    • cei 5 evangheisti au fost trei Luca si Matei,adica Grindeanu si Tudose,ceilalti ori au fost respinsi si ultimul dat jos.

  3. a iesit la iveala ce stia toata lumea , teatrul infect jucat de ciolacu cu securistii lui si pdl cu johanis . un blat care functioneaza de 30 de ani . romanii sint pacaliti cu gargara lor la tv si in realitate psd joaca rolul de baiat bun iar pdl de baiat rau . pdl intotdeauna a ajuns la putere prin fraudarea alegerilor si smenuri in parlament . serviciile straine au dat ordin alor nostri la cererea capitalului strain sa transforme si psd intr-o carpa la dispozitia multinationalelor , aidoma pdl .asta s-a realizat prin aducerea in fruntea psd , a lui ciolacu , dancu si tudose .intre psd si pdl nu- i nici o deosebire decat la gargara la tv , sint partide antiromanesti , care executa ce le cer strainii .

  4. Livache, ce ai fost, și ce ai ajuns!Ciolacu cu gașca e cu Werner, serviciile,stat paralel,etc iar tu erai cu Oprea maior,LCK în sufragerie și te au ascuns la rahova;te ai crezut jupan peste tot,ți au arătat ca ești un nimeni din Teleorman!

  5. Dragneeea, dacă tăceai filozof rămâneai! Nu cred că este momentul contrelor politice, țara are nevoie să fie guvernată și scoasă la liman. Când orizontul de așteptare este sumbru, te faci frate cu dracu numai să fie bine nației. Apoi, în politică este foarte greșit să excluzi alianțe, înțelegeri, consultări etc. cu adversarii politici, atunci când interesele națiunii o cer. Nu știu cum se face, dar cum pleacă fiecare de la conducerea PSD devine adversar al acestuia. Acest lucru l-a contaminat și pe Lukovid Orban.

  6. Nu ne vom vindeca niciodata de boala lozincilor.Tara scoasa la liman de catre cine,de catre tradatorii astia care au transformat-o intr-o colonie?O Romanie neguvernata s-ar descurca mult mai bine ,te asigur.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger