Ședință importantă, joi, la Curtea Constituțională (CCR). Totul, în contextul în care se așteaptă deciziile în cazul celor două cereri depuse de doi candidați la turul 1 al scrutinului pentru Cotroceni, pentru cea mai înaltă funcție în stat.
UPDATE 1: Curtea Constituțională a transmis în urmă cu scurt timp un comunicat după ședința de plen de joi, 28 noiembrie, astfel că s-au aflat oficial deciziile CCR.
Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul CCR:
„În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:
1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
*
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
UPDATE: Curtea Constituțională a solicitat Biroului Electoral Central (BEC) renumărarea voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidențiale, joi, pe baza cererii formulate de Cristian Terheș, potrivit G4Media.ro.
Totodată, judecătorii CCR ar fi amânat pentru vineri atât o decizie privind validarea rezultatului turului 1 al alegerilor prezidențiale, cât și o decizie privind cererea de anulare a rezultatului alegerilor în turul 1.
„E aproape imposibil ca BEC să facă până mâine renumărarea, dat fiind că e vorba despre 9,4 milioane de voturi. Asta înseamnă că e posibilă o nouă amânare”, a declarat o sursă oficială pentru site-ul citat.
Curtea Constituţională a României urmează să discute în ședința de plen de joi, începând cu ora 11,00, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur.
Ce figurează pe ordinea de zi a ședinței CCR de joi
Pe ordinea de zi a ședinței de plen a CCR, anunțată pe site-ul instituției, figurează următoarele:
„Cerere de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș”
„Cerere de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Sebastian – Constantin Popescu”.
De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței CCR figurează și: „Confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.
În prezent europarlamentar, Cristian Terheş a candidat din partea Partidului Naţional Conservator Român şi a obţinut 95.782 voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, reprezentând 1,04%, amintește Agerpres.
De asemenea, Sebastian Constantin Popescu a candidat din partea Partidului Noua Românie şi a fost votat de 14.683 de oameni, reprezentând 0,16% din totalul voturilor.
„Judecatorii CCR”, adica slugile, sunt experti in a-si bate joc de voturile romanilor. Au anulat 7,5 mil;ioane de voturi la referendumul contra betivanului (maestru de ceremonii fiind zegrean ochi de vultur), se vor impiedeca de 2,5 milioane? daca va fi asa, popor roman, esti condamnat sa ramai sluga. Stapanii nu vor sa misti in front. Trebuie sa-sti spuna ursulele si unchii sam cand sa te duci la wc, cand sa respiri etc.
Dacă se repetă alegerile, cum o să candideze Nicu și Marcel, că ei și-au dat demisia! Păi ce stabilitate mai e asta?
Daaaaa, cereri de anulare de la un agent cia, terhes, de 1%.un limbist al colonialistilor care latra pana se lipeste de unpartid pt alegeri(e a 2 a oara cand zdreanta face asta) si un neica nimeni, popescu. Huoooooo
Bună idee
aep are date false.
ccr vor sa anuleze alegerile
psd vrea sa dea foc la tara