În Statele Unite ale Americii se pregătește o explozie politică de proporții istorice. Toată presa internațională este cu ochii pe dosarul în lucru al FBI cu privire la fraudarea alegerilor prezidențiale din 2020, o anchetă care, de fapt, vizează întreaga rețea – inclusiv nume grele din Partidul Democrat – construită de controversatul miliardar George Soroș. Nume grele sunt pomenite în documentele preliminare: Barack Obama, clanul Clinton, întreaga șleahtă a establishmentului democrat, politicieni-marionetă din Europa.
De ce acum, însă? Potrivit dezvăluirilor scurse în mass-media din SUA, ancheta se precipită pentru că se apropie anul electoral 2027, cu alegeri intermediare decisive pentru tabăra republicană. Donald Trump a transmis clar: dacă nu va spulbera acum rețeaua globală a lui George Soroș și a fiului său, Alexander, din 2027 încolo nu va mai avea nicio șansă să o facă, după ce „democrații” se vor întoarce (șanse destul de mari!) la butoane în Congres (fie la Senat, fie la Camera Reprezentanților).
Este, practic, ultima bătălie pentru Trump și naționaliștii care vor să curețe America de influența globaliștilor neomarxiști.
Rețeaua soroșistă, sub acuzația de crimă organizată
Potrivit documentelor aflate la dispoziția anchetatorilor federali, schema soroșistă ar putea fi încadrată sub Legea RICO – legea americană creată pentru combaterea crimei organizate. Asta înseamnă că Soros și apropiații săi ar putea fi judecați asemenea cartelurilor mafiote.
De altfel, chiar Donald Trump a cerut public încadrarea lor ca organizație criminală transfrontalieră, responsabilă de manipulări electorale și finanțarea unor mișcări violente.
Tiparul fraudei electorale, exportat peste granițe
Ceea ce este și mai important: pentru a da greutate dosarului, se pare că agenții FBI vor insista pe faptul că rețeaua soroșistă nu a acționat doar pe teritoriul SUA. Din surse sigure am aflat că în ancheta federalilor se vorbește explicit despre internaționalizarea tiparului infracțional al fraudării alegerilor, iar România și Republica Moldova apar, deja, ca exemple de manual.
În România, anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 a fost un șoc național. Curtea Constituțională a invalidat scrutinul după presiuni intense exercitate mai ales din afara țării. Numeroase surse din sistem au confirmat, sub protecția anonimatului, că decizia nu ar fi fost una pur juridică, ci rezultatul unui mecanism extern de influențare.
Iar pentru FBI, acest episod devine dovada clară că tiparul fraudei a fost exportat și aplicat pe sol românesc.
În Republica Moldova, cazul este și mai strigător la cer. Maia Sandu a pierdut alegerile în țară, dar s-a trezit președinte a doua zi grație voturilor masive aduse din diaspora. Presa din State scrie că agenții federali consideră ascensiunea Maiei Sandu drept încă un exemplu al rețelei soroșiste de manipulare electorală internațională.
Vizita misterioasă de la București
Nu este întâmplător că, zilele trecute, reprezentanți ai Departamentului de Stat și agenți americani au venit de urgență la București. Dincolo de discuțiile diplomatice purtate la nivel oficial, s-a aflat că oamenii lui Trump au descins la Autoritatea Electorală Permanentă, de unde au cerut date cu privire la ce s-a întâmplat în alegerile prezidențiale.
De asemenea, sursele noastre spun că anchetatorii din State s-au văzut și cu sursele CIA locale, care cunosc în detaliu de ce și cum s-a produs anularea alegerilor din 2024.
Ancheta are nevoie de exemple solide, iar România și Moldova vor fi prezentate ca dovezi ale internaționalizării tiparului de fraudare electorală practicat de rețeaua soroșistă.
Că asistăm la o bătălie pe viață și pe moarte, nu încape nicio îndoială! Donald Trump chiar a plusat – pe platforma Truth Social, președintele Americii a transmis amenințări directe la adresa lui George Soros și a fiului acestuia: „Soroș și grupul său de psihopați au cauzat daune enorme țării noastre! Aveți grijă, vă urmărim!”.
În lumea „intelligence-ului” se vorbește tot mai multe despre faptul că Donald Trump pregătește o campanie prin în care va face publice legăturile dintre Soroș, liderii democrați și fraudele electorale globale.
Ce înseamnă pentru România
Pentru România, implicațiile sunt uriașe. Dacă FBI confirmă oficial că anularea alegerilor din 2024 face parte dintr-o schemă internațională de fraudă, consecințele politice și diplomatice pot fi dramatice.
Pe de o parte, clasa politică de la București ar putea fi zguduită din temelii, prin asocierea cu o rețea de crimă organizată globală. Pe de altă parte, legitimitatea instituțiilor care au orchestrat anularea scrutinului va fi pusă sub semnul întrebării la nivel mondial fără a mai pomeni de consecințele pe plan intern.
Astfel stând lucrurile, mai mult ca sigur că surprizele nu se vor lăsa așteptate. Zilele următoare ar putea aduce primele scurgeri oficiale din anchetă. Iar dacă scenariul se confirmă, atunci nu mai vorbim doar despre un scandal american, ci despre cea mai mare operațiune de demantelare a unei rețele globale de fraudare a alegerilor.
România și Moldova riscă să devină, fără voia lor, dar prin implicare directă, exemple negative într-un dosar care ar putea rescrie nu doar istoria politică a Statelor Unite, ci și pe cea a Europei de Est.