De aseară începând, Mircea Geoană a devenit și mai cunoscut. A fost scos de la naftalină, scuturat de praf și de aroganță, și a fost băgat în vorbire. Bine, Geoană nu a deschis gura, nici nu cred că știa că se vorbește despre el. L-a introdus Adrian Năstase, în stilul lui de cobră sâsâitoare. Geoană ar putea fi candidat la prezidențialele din 2024. Și nu oricum, ci chiar susținut de PSD. A doua zi, site-urile de știri și televiziunile, altele decât cea unde baletase verbal Năstase, s-au dus după fentă. Geoană ajunsese un fel de Fane care fusese văzut la Vatican, în balcon, alături de Papa iar lumea se întreba cine este ăla de stă lângă Fane de la sculărie.
Știrea ar trebui cercetată cu multă atenție. Când un greu de partid, fie ca nu mai face parte din el, vine cu așa ceva pe piață, de regulă se întâmplă ceva în spate. Și, tot de regulă, se și întâmplă. Nu imediat, dar cel puțin lucrurile sunt în pregătire.
Senatorul pepenilor
Am trăit alături de Geoană emoționanta saga „Mihaela, dragostea mea”. Nu eu, căci nu mă pasionează poveștile cu alegeri prezidențiale. România, în schimb, da. Timp de o noapte, țara a fost convinsă că Geoană a ieșit președinte. Vraja s-a risipit la ziuă, după ce ambasadele au trimis rezultatul votului. Furăciunea a rămas furăciune. Nu mai putem face nimic, nu avem cum să negăm președinția lui Băsescu și să o instalăm pe cea a lui Geoană. Putem, în schimb, să ne gândim că „senatorul pepenilor”, de Dăbuleni adică, după cum i se spunea, a știut cum să-și facă drum în viață și să se agațe de politică. A apărut, scriam cu jumătate de an în urmă, precum Codruța Kovesi.
De nicăieri și te trezeai cu ea unde nici nu te așteptai. La fel și Geoană, care s-a cățărat până la vârful partidului. Până să-și dea social democrații seama era deja târziu. Sculăria, secția care te face mai cunoscut decât orice președinte american, îl aștepta cu ușile deschise.
Cu portjartierul pe sub blugi
De la sculărie, domnul Geoană a avansat până pe malurile Potomacului. A fost cel mai bun ambasador pe care l-am avut în SUA. Unii spun că cea mai mare realizare a lui și a României a fost chemarea acasă. Alți nu spun nimic, în schimb râd zgomotos, la fel cum au râs și când a cedat ispitei de a se relaxa în piscina lui Vântu în noaptea dinaintea prezidențialelor. Exact cât să-i vină bine lui Băsescu să i-o plătească. Nu atât lui, cât partidului care i l-a scos în față. Răzbătător, domnul Geoană nu s-a lăsat. A făcut un partid cu care să meargă mai departe. Și a mers până când DNA, din curiozități proverbiale, s-a interesat de celălalt fondator, Marian Vanghelie.
Acum lumea a uitat și nu se mai știe dacă Vanghelie a pus suflet la nașterea partidului sau a fost doar omul de care Geoană a atârnat. Iar când procurorii au pășit mai apăsat, Geoană de la sculărie a fost primul care l-a dat în primire, lepădându-se de ceasurile primite cadou și jurându-se că nu le-a purtat niciodată. O prietenie adevărată, ca între doi bărbați puternici, dintre care unul poartă blugii peste portjartier.
Cu coada între picioare
Sculăria i-a deschis lui Geoană și alte noi perspective. A ajuns la NATO ca locțiitor al lui Jens Stoltenberg. Practic, era al doilea om din structură. Era atât de mândru încât, când l-am văzut cum pășește țanțoș printr-o cârciumă de oameni subțiri și degajați, am avut impresia că are în spate patru portavioane, zece divizii parașutate, alte zece de trupe speciale și cam 300 de tancuri. Și, în scurt timp, hop beleaua! NATO i-a retras avizul de securitate. Nu cred că l-au prins furând benzină sau rațiile trupelor, dar ceva s-a întâmplat după ce serviciile speciale i-au râcâit biografia cu unghia. Domnul Geoană s-a întors iar la sculărie, și tot cu coada între picioare. Nu moare el de așa ceva, o să o ia din nou la spinare și-și va croi drum ca nimeni altul. Chiar și cu ajutorul PSD, care l-a dat afară cu ani în urmă. Geoană poate ajunge președinte, fără îndoială. Cu o singură condiție, ca PSD să nu închidă sculăria asta care dă țării oameni mai cunoscuți decât Papa și mai deștepți decât Einstein.
