Sunt câteva coincidențe între desemnarea lui Klaus Iohannis la președinția România și tam-tam-ul care se face acum cu Dominic Fritz, care te pun pe gânduri. Ceea ce se vehicula cu ani în urmă despre fostul primar al Sibiului și despre faptul că venirea lui în fruntea statului nu va fi întâmplătoare s-a adeverit. Inclusiv vorbele sibienilor care afirmau că Iohannis nu este ceea ce pare și că ne bucurăm degeaba, căci încă nu i-am văzut răutatea, s-au confirmat. La nici un an de la preluarea mandatului, nume sonore din politica europeană deja afirmau că Iohannis nu mai este ardeleanul așezat în care a pozat, care chibzuiește mult înaintea luării unei decizii.La ce s-or fi referit? Și că, oricum, gălușca fusese înghițită: își dăduseră acordul pentru desemnarea lui.
Nu cred în teoria conspirației, după cum nici în coincidențe nu cred. Există însă momente strident de asemănătoare, care construiesc scheletul a ceea ce urmează să se întâmple. Se profită de lipsa culturii politice și, în mod special, de naivitatea oamenilor. Dar, dincolo de orice, se caută a se trage folos de pe urma tendințelor mai degrabă induse decât naturale. Criticați ani de-a rândul pentru xenofobie, românii și-au descoperit, brusc, xenofilia. Nimic din ceea ce este autentic românesc nu mai este bun. Contează doar marfa de import, inclusiv în materie de președinți.
Demantelarea poveștii prezidențiale
„Adevărul este că Iohannis nu s-a gândit doar din anul 2001 la ocuparea fotoliului de la Cotroceni, el fiind pregătit, de către emisari ai Germaniei, pentru un rol la vârful politicii româneşti încă de pe vremea când România era condusă de Nicolae Ceauşescu. Relevant este, în acest sens, discuţia pe care a purtat-o cu nişte colegi profesori într-o delegaţie la Cluj Napoca. Atunci, în vara anului 1989, întrebat fiind de colegi de ce nu emigrează în Germania, ca majoritatea saşilor sibieni, profesorul de fizică Iohannis Klaus Werner a afirmat că regimul comunist o să cadă în curând, lucru de neconceput de către românii de rând! Doar o persoană bine informată din exterior putea să ştie de proiectele care se urzeau în laboratoarele occidentale. Totuşi, neîncrezători în premoniţia lui Klaus, interlocutorii au insistat, întrebându-l de ce nu emigrează, rămânând să revină dacă într-adevăr Ceauşescu o să fie înlăturat de la putere. Răspunsul a fost sincer şi tranşant: „Nu pot, fiindcă am misiunea mea aici!”, scria în urmă cu trei ani site-ul Justițiarul. Cine i-a încredințat această misiune? În ce consta? Cine l-a pregătit pentru aceasta? De la „De ce e întuneric noaptea?” și până la a conduce o țară este un drum imens de parcurs. Lui Iohannis i-a luat cam 14-15 ani, din informațiile de pe site. Exact cât i-a luat și lui Dominic Fritz să ajungă primar. Este doar un scenariu gândit mai bine, cu mai multă finețe decât cel al lui Iohannis, a cărui saga, după trei ani, a început să fie demantelată.
Un CV incomplet
În pofida rafinamentului, povestea lui Fritz scârțâie dacă e luată la bani mărunți. Neamțul vorbește o română fără cusur, pe care, zice el, a învățat-o în desele popasuri pe aici. Nu are accent străin, îi cunoaște nuanțele și multiplele înțelesuri. Sper că și expresia „Să i-o spui lu’ mutu!”. Româna nu este o limbă ușoară, necesită efort și un studiu continuu, care nu se putea realiza doar când venea în vizite profesionale. E nevoie de un exemplu? Clotilde Armand, care după Wikipedia este politician, manager, femeie de afaceri și militant pentru drepturile civile, este stabilită în România din 1999. Câtă română a învățat în cei 21 de ani vedem cu toții. Nu seamănă cu a lui Fritz, dobândită mai mult cu ajutorul unui translator, cum singur recunoaște. Vreți un exemplu mai bun? Iohannis locuiește în România de 60 de ani și nu stăpânește limba. Poate că tocmai de aceea discursurile lui sunt construite mai mult din termeni academici, spre inducere în eroare. O română colocvială i-ar da de gol și suferința construcțiilor gramaticale și lexicale, dar și intonația ca la iodlere. Or Fritz vorbește o română aproape perfectă, pe care numai într-un institut de specialitate o putea învăța. Un institut care lipsește din CV. A uitat de el sau nu îl poate numi?
Istoria se repetă
Istoria lui Fritz este incompletă. Provine dintr-o familie săracă, mai are șapte frați, dar numai pe el a pus ochii Parlamentul German și l-a miluit cu o bursă. De ce a fost el alesul și nu unul dintre ceilalți copii? De ce nu copilul vecinilor, până la urmă? Cum de a fost trimis la cele mai importante școli din lume? Cine l-a selectat pentru asta, întrebam cu câteva zile în urmă? Cine îi pregătește terenul în continuare? În 2007, când Sibiul a fost ales Capitală Europeană a Culturii, România a învestit 50 de milioane de euro. După 7 ani, Iohannis a fost ales președinte, aceasta fiind una dintre convențiile discutate atunci în mare taină. Pentru Timișoara Capitală Europeană-2021 s-au alocat, până acum, aproape 53 de milioane de lei și nu se va rezuma totul la doar atât. Sigur, Fritz a spus că nu este tentat de președinția României. Cel puțin acum, când ar avea nevoie de două mandate pentru a transforma complet Timișoara. Am mai văzut asta. Și Băsescu, după primii patru ani, a descoperit că poate face mai mult pentru România. Dar nu ca primar, ci doar ca președinte. Nu vi se pare că se repetă cam des istoriile astea? Cu președinți pe care poporul s-a trezit, peste noapte, că-i iubește?
