Donald Trump poate că nu a scris Strategia de Securitate Națională a SUA, dar este remarcabil cât de mult se aliniază atacul asupra Venezuelei din 3 ianuarie cu viziunea sa asupra lumii.
Renunțând la orice rol de garant al securității globale, documentul a prezentat un „corolar Trump la Doctrina Monroe, proclamată de președintele James Monroe în 1823, în care SUA își afirmau dreptul de a-și proteja interesele în emisfera vestică, dacă era necesar, prin forță militară. Redenumită de Trump când a anunțat capturarea lui Nicolas Maduro, ”Doctrina Donroe” înseamnă amprenta americană într-o lume multipolară.
Puțini vor regreta răsturnarea unui dictator brutal și corupt, dar semnificația gambitului lui Trump în Venezuela rezidă în mesajul pe care îl transmite. Pentru liderul de la Casa Albă, care joacă la miză mare, următoarea țintă ar putea fi Cuba, apoi Columbia, Mexic, chiar și Canada, relatează New Statesman.
Pentru oficialii europeni, capturarea lui Maduro arată că Trump nu se simte constrâns de dreptul internațional, iar retorica sa referitoare la Groenlanda ar trebui luată în serios. Însă teama profundă de a-l critica pe Trump, din cauza dependenței de Washington pentru sprijinul acordat Ucrainei și garanțiile de securitate pentru Europa, a dus la diviziuni semnificative. În temeiul unui acord de apărare vechi de 75 de ani, Statele Unite dețin deja singura bază militară din Groenlanda.
Pentru Xi Jinping și Vladimir Putin, ”Doctrina Donroe” este un semnal verde în definirea și consolidarea propriilor sfere de influență. Nu ar trebui să fim prea surprinși dacă în urma operațiunii Absolute Resolve ritmul evenimentelor începe să se accelereze în Ucraina și în strâmtoarea Taiwan.
Argumentele utilizate pentru a legitima intervenția americană în America Latină slăbesc inevitabil pozițiile occidentale în Asia de Est, nu numai în ceea ce privește Taiwanul, ci și în Marea Chinei de Sud.
În 2025, administrația SUA a criticat vehement regulile, instituțiile și normele pe care le considera „eșuate”. Puteriile mari și mijlocii nutresc ambiții de a se amesteca sau de a-și extinde influența și teritoriul, iar barierele sunt deja prea slabe.
Moscova și Beijingul susțin de mult timp că angajamentele occidentale față de reguli și norme sunt o farsă și speră că alianța occidentală se va destrăma, în special între SUA și Europa.
Prin urmare, lumea se îndepărtează de ipotezele ordinii internaționale și revine la pragmatismul realpolitik – forța brută.