Președintele Comisiei UE, Ursula von der Leyen, a anunțat că infracțiunile de corupție vor fi incluse în regimul de sancțiuni al UE, în timpul discursului său privind starea Uniunii din septembrie. Anunțul a fost primit cu aplauze.
De atunci, lupta cu marii corupți s-a înfundat în cunoscuta birocrație de la Bruxelles – lipsește tocmai un cadru de sancțiuni care vizează corupția.Deoarece politicile de sancțiuni ale UE au o omisiune notabilă – nu includ corupția drept infracțiune care să justifice măsuri restrictive.
Parlamentul European a solicitat de ceva timp includerea sa, dar până acum în zadar, notează EUObserver. Ca atare, UE riscă în prezent să acționeze ca o portiță de scăpare pentru ca activele sau înghețarea averilor să fie ascunse după ce au căzut sub incidența regimurilor de sancțiuni ale altor jurisdicții.
Dacă, așa cum predică von der Leyen, lupta împotriva corupției este o miză de securitate pentru Uniunea Europeană, atunci de ce blocul comunitar nu se alătură politicilor mai eficiente ale SUA, Regatului Unit, Canadei sau Australiei?
Mai ales că impunerea sancțiunilor permite jurisdicțiilor să facă schimb de informații și să coordoneze acțiunile, astfel încât măsurile restrictive să aibă un impact mai mare.
Uneori se afirmă că sancțiunile sunt inutile pentru a schimba comportamentul și că pot fi ușor de evitat. Dar pot contribui la modificarea calculului cleptocraților, iar un efort global comun poate limita și mai mult spațiul lor de operare.
Adoptarea de măsuri din cauza asocierii oligarhilor ruși și a entităților europene cu războiul din Ucraina poate fi problematică dacă dovada implicării lor este greu de demonstrat.
În octombrie, Trezoreria SUA a vizat oligarhii corupți care încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Dacă Bruxelles-ul ar fi avut un cadru de sancțiuni anticorupție, ar fi putut urma rapid exemplul, ceea ce ar fi fost un simbol puternic de solidaritate față de o țară candidată la UE.
Investigațiile autorităților europene sunt îngreunate de lipsa resurselor și capacității agențiilor de aplicare a legii, absența registrelor publice pentru proprietatea efectivă și coordonarea deficitară între departamentele guvernamentale și sectorul bancar.
Acesta este motivul pentru care UE are nevoie de un cadru juridic puternic privind sancțiunile anticorupție. În timp ce birourile anchetatorilor continuă să aibă un personal insuficient și investigațiile sunt procese îndelungate, sancțiuni precum înghețarea activelor pot acționa rapid pentru a preveni fuga de capital.
Definiția corupției trebuie să fie clară și în concordanță cu alte reglementări existente, cum ar fi Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției (UNCAC). Primul pas este ca Josep Borrell, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, să dea un mandat oficial Consiliului European pentru a începe să lucreze la un cadru anticorupție.
Sancțiunile sunt cele mai eficiente atunci când sunt coordonate cu alte state, iar un cadru solid ar ajuta la constrângerea acțiunilor infractorilor și la protejarea integrității instituțiilor europene.