Cauta

DNA cere din nou documente de la Senat

Procurorii anticoruptie au adresat Camerei Superioare a Parlamentului o noua solicitare privind furnizarea unor documente.

Este vorba despre inscrisuri de la Comisia de Regulament a Senatului, intocmite atat in decursul anului trecut, cat si al celui curent. Cererea procurorilor a fost discutata deja, marti, in cadrul Biroului permanent al Senatului, membrii sai hotarand sa dea curs solicitarii. In cererea remisa de DNA nu se mentioneaza motivele pentru care procurorii anticoruptie fac aceasta solicitare.

E important de amintit si faptul ca, in solicitarea adresata Senatului, DNA inainteaza si o data limita la care aceste documente ar urma sa fie trimise inscrisurile cu pricina, respectiv cea de 27 mai.

Prezenta solicitare vine la circa o luna dupa ce procurorii DNA cereau presedintele acestei Camere a Palrmanetului sa puna la dispozitia institutiei o serie de documente, mai precis inscrisurile intocmite in perioada 2014-2015, in cazul urmaririi penale, a retinerii si arestarii preventive a senatorilor, inclusiv a senatorului social-democrat Dan Coman Sova.

Va amintim ca fostul ministru, actualmente senator, este cercetat pentru complicitate la abuz in serviciu. Pe 25 martie, plenul Senautlui a respins cererea DNA privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a lui Sova.

Ultimele stiri

  • Partidele de la guvernare, făcute praf de sindicate. Au distrus țara!
  • Scenariul 100% fotovoltaice împinge prețul energiei la 600 dolari/MWh
  • Din nou în arena politică. Elon Musk îi enervează pe investitorii Tesla
  • Lider Cartel Alfa, Bogdan Hossu: Lobby-iștii, angajați la Guvern și la Președinție, apără profiturile mediului de afaceri
  • Război civil la Milano: Chivu îl vrea pe Donnarumma!
  • SUA amână tarifele? Trump rămâne imprevizibil
  • PSG îl vrea pe Rodrygo! Francezii au intrat pe fir înainte de semifinala cu Real Madrid
  • Moneda BRICS – oportunitate ratată
  • Cum ne schimbă lipsa somnului sistemul imunitar? Legătura nevăzută dintre odihnă și sănătate
  • Fake… de Dâmbovița și „pachetele” lui Bolojan
  • Exit mobile version